Wake me up when it ends...

Well...

2012-01-31T00:12:00.004+02:00

Dovada ca mi-am promis ceva.
Pentru ca toate denatureaza pe zi ce trece, tocmai cand n-ar fi cazul.

Imi pare rau anticipat. Nu stiu cand, cum, unde.
Chit pe chit.

1,2,3...

2012-01-28T23:04:00.001+02:00

"Orice minus vine la pachet cu un plus. Mereu."
Da..

Persoana I, mi-e un al naibii dor de tine si abia astept sa te intorci acasa.
Persoana II, te iubesc si iti multumesc ca esti alaturi de mine.
Persoana III, nu cred c-o sa stii vreodata cat de rau imi pare pentru anumite momente si implicit iti multumesc ca ai grija de mine.
Persoana IV, La Multi Ani din suflet si tot ce-ti doresti sa ti se implineasca.

(PS. actually i REALLY love you all. Chiar daca niciunul dintre voi n-o sa vada vreodata ce am scris aici :D)

4 in 1. 28 ianuarie.
All the right ones in all the right places someday.

Da,da.

2012-01-27T10:42:00.001+02:00

Lumea nu se schimba. Pana nu se lasa prada unui "grav accident", unei "boli incurabile" sau oricarei alte "catastrofe", nu se schimba.
Oricat am dori asta, oricat am crede, de fapt, oricat ne-am minti si consola singuri, oricat am promite fata de noi sau fata de altii.
Pentru ca atunci cand doar aluneci pe gheata nu te sperii intr-atat incat sa urmezi o alta cale, nu? Daca se intampla sa cad, o sa am o simpla vanataie care va trece in timp. O urma. O voi face sa treaca, imi voi repara greseala. Asta nu inseamna ca nu pot sa-mi continui linistita drumul si poate, doar POATE, sa am mai multa grija.
Asta uit, asta uit mereu, chiar si dupa ce promit ca o sa tin minte. Sunt aiurita, mai putin stapana realist pe situatii fata de cum credeam si pur si simplu... dupa un timp uit sa am grija. Ma pierd cu totul in viata mea "imbecila" sau "fascinanta", dupa caz. Am fost facuta sa SIMT, la urma urmei, la naiba, nu-mi pare rau pentru asta.
Nu credem in avertismente. Nu crezi in avertismente. Nu cred in avertismente.
"Asa a fost sa fie." Nici in asta nu cred. Dar uneori, evident, ma ascund dupa umar ca orice copil, in spatele unor scuze penibile, injuste, prea simple pentru noi. Atunci as face orice ca sa-mi tin aproape persoana fata de care am gresit cumva, caut motive, ma disculp, imi incalc principii si, doar dupa ce imi dau seama, vreau sa fi avut ceva mai multa incredere in mine si sa-mi fi sustinut pana la capat ideile, oricare ar fi fost ele. Pentru ca daca de la asta am pornit, ASTA E, de ce incerc sa ma ascund cumva apoi? Nu merge asa. Nici in cazul asta nu-mi amintesc sa am grija.
Nu pot sa MA schimb. Nu vreau sa ma schimb. E prea radical. Am crezut ca vreau si am incercat, am incercat sa tratez efectul, nu cauza. Pentru ca am gandit orbeste si am uitat sa fiu precauta. Cu mine, cu tine, cu altii de care-mi pasa (pentru ca fata de cei de care-mi pasa mai putin nu ma disculp nici in ruptul capului, vreodata.) Asta era esenta, la asta am avut sau am de lucrat. Da, e cazul sa repar cate ceva, dar nu sa arunc CU TOTUL anumite parti din mine, cum mi se inspira uneori. Nu-mi pasa ce mi se cere, pentru ca... asta arata multe, si e o cu totul alta poveste.
De ce nu? Asa. Pentru ca asa sunt eu. Si, implicit, daca-ti spun ca te iubesc sau ca mi-e dor de tine, e pe bune, indiferent daca este sau nu spre binele meu. Si asta pot face doar implicand intreaga mea persoana.

Ramane.

2012-01-24T23:36:00.003+02:00

Nu stiu ce m-a impins efectiv de la spate sa scriu, din nou, acum. N-am cerneala, am doar creioane cu varfuri rupte; ma dor degetele, ma ustura pielea si ochii rosii. Ar trebui sa fac altceva acum.
E pacat.

Insa.. de gandurile mele, de ceea ce las in aer nu-i pacat?
A inceput sa ma obsedeze si pe mine perfectiunea. Nu-mi dau seama cand. Am incercat sa schimb ce nu-mi convenea, ce mi se parea sters sau pur si simplu alterat de trecerea timpului. Nu stiu daca am rezolvat ceva pentru ca am pierdut un fragment. L-am uitat undeva. L-am ascuns atat de bine, departe, incat nu-l mai gasesc nici chinuindu-ma. Sau poate...
Am reusit sa prind intre ele alte fragmente, pana ajungeam la concluzia ca ceva n-are rost si stergeam, maniac, totul, doar ca sa ajung sa pierd si piesele indispensabile de la care pornisem.
Am crezut ca e mai bine. Un timp. Totul sau nimic.

Cafeaua amara in racoarea de dimineata. Idei preconcepute, teorie fara esenta. Vorbe fara rost, ipocrite, aruncate cu o afectare cretina. Ideea "trebuie". Monotonia si drumul in acelasi sens, in aceeasi directie, cu aceeasi idee. Obligatie.
Stop. Nu-mi place cafeaua amara.
Asta e principiul.

Asta e? Pecetea care de fapt nu ma defineste.
Ideea e cum si cand a ajuns la mine, si daca mai e aici acum. Nu pot sa sustin ca se agata de un fir de panza de paianjen si nici ca am facut-o praf pulbere fina si m-am intors la ce eram.
E ceva imposibil si fara cale in urma, undeva.

O sa ma trezesc intr-o dimineata si o sa constat ca patul meu e prea stramb, ca soarele a rasarit de prea departe, ca parul meu e prea deschis la culoare, ca n-am destul intuneric, ca nu-mi mai place ce-mi placea odata, ca nu mai vreau, ca n-am destul loc, ca timpul e o spirala, ca totul in jurul meu e in repaus, ca eu nu mai sunt eu.
Si ce fac EU pana atunci?

Ramane de vazut.

Impas

2011-11-11T08:54:00.003+02:00

Am aflat de curand ce-nseamna de fapt teama, frica, ce-nseamna sa nu-ntelegi, sa nu stii, sa vrei sa treaca totul mai repede.
De-abia atunci te simti cu adevarat destul de rau, atunci cand nu vorbesti despre ce te macina, atunci cand aparent esti bine, aparent te simti fericit, chiar daca esti de fapt intr-o continua tensiune. Atunci realizezi ca de fiecare data cand te plangeai de anumite lucruri nu faceai altceva decat sa te victimizezi, pentru ca puteai.
Ce ar putea sa ma uimeasca pe mine intr-o fractiune de secunda ar fi faptul ca nu mai sunt cum ma stiam, si nu stiu daca schimbarea s-a produs pe parcurs in bine. Asta ar insemna inca un MUST pe lista mea imaginara de rezolutii.
N-o sa izbucnesc, pentru ca stiu ca e doar inceputul, stiu ca mereu fac gafe sau cel putin intru in diverse tampenii, ca o sa ma chinui sa nu-mi fortez sarma vietii in tot timpul pe care-l am in fata. Asa cum fac toti oamenii care traiesc pe bune.
Are si asta un farmec, ce mai ramane de spus?!
Imi iau inima in dinti si trec peste. Sau cel putin, astept sa pot face si asta.

Aberez

2011-11-06T13:05:00.003+02:00

Nu stiu ce m-a apucat azi, poate mi-am depasit limitele, poate doar ma simt mai slaba intr-o fractiune de secunda.
Mi s-a facut dor. N-am idee de ce anume.
Si nici macar nu ploua.

O sa ma duc sa alerg pe strazi, sa ma pierd prin lume.

Memento

2011-09-10T16:25:00.009+03:00

Au.
Imi rasuna in minte zgomotul ceasului de pe hol, la care ma uitam confuza cu 10 minute in urma.

Am amintiri.
N-am amintiri.
Nu-s romantica, nu-s dramatica, nu mai sunt melancolica in memoriile mele.
N-am facut nimic vara asta.
Da, asta e, asta ma macina. Nimic. Nu-i adevarat. N-am dreptate.

Ceva mi-a schimbat o parte din viata, ceva langa care ma simt bine si acum. Am pierdut timpul cu cineva, pentru cineva. Poate m-am apropiat mai mult de mine.
Respir intrerupt.
Stiu ce-am patit. Iubesc. Mi-e dor. De altfel, sunt fericita.
Nu stiu ce urmeaza.

O sa-mi amintesc intr-o dimineata geroasa si monotona de iarna ca *odinioara*-mi era frica de septembrie si de gandurile mele.

Rolling in the deep

2011-08-03T23:49:00.001+03:00

Ti-am zis ca iubesc furtuna, cu o privire fascinata si entuziasmata. Ai ras, te-ai inchinat in aer dandu-ti ochii peste cap voit si m-ai apucat de obraji ca pe un copil care nu stie ce vorbeste sau care e prea serios pentru viata de acum. M-ai strans la piept si m-am chinuit sa respir, inhalam aburi de parfum si de piele alba. Mi-am infipt gherutele rosii in umarul tau. Aparusem bronzata, cu palaria de paie pe care nu aveam de gand sa ti-o inapoiez prea curand si m-ai privit cum faci mereu cand te simti bine. Cand ti-e dor de mine chiar daca sunt la 3 pasi distanta sau cand te gandesti nostalgic ca poate ma iubesti. Si nu stii cum ai ajuns asa, dar nu vrei sa ma dai la o parte. Nu vreau sa ma dai la o parte. Nu vreau sa ma dau la o parte. Indiferent ce visez.
A inceput sa ploua, sa ploua, sa ploua. Te-ai ghemuit in bratele mele si m-ai lasat sa ma uit si pe mine acolo, sa ma pierd. Sa zambesc prostesc si stramb si sa visez aiurea, departe, de parca ar fi ceva crud pentru mine. Sa adorm si sa tresar, sa-mi fie cald, sa-mi simt ochii umezi inutil. Sa fredonez intruna o melodie si sa-mi amintesc ca n-avem una a noastra, ca n-am gasit-o, ca nu stim care e. "Avem local, avem zi, avem tablou. Melodie?" Si anotimp, si vreme, si cuvant, si piesa de teatru? Prea siropos. Asa e.
Am alergat, alunecand prin apa. Nu stiu cat timp a trecut, nu stiu cat va mai trece. Nu stiu daca scriu de acasa, de langa o ceasca de cafea dulce, de langa o tigara arsa pe sfert sau dintr-un autobuz jegos, uitat de vreme. Nu stiu ce scriu si de ce. Nu stiu ce-nseamna "nu stiu". Nu stiu cand o sa am ce n-am sau cand o sa pierd ce-am gasit.
E miezul noptii, imi ascund jumatate din par in vopsea decolorata si incerc sa privesc oglinda in sens invers. Aud un tren sufocat in departare, o singura stea clipeste pe cer.

O sa-mi spun mai tarziu la ce concluzie am ajuns.

And what about me, now?

2011-04-09T19:24:00.003+03:00

Par blond si buze arse de soare.
Sau nici atat. Oglinda-n lumini artificiale ii da reflexii satene, iar vantul ii mai lasa din cand in cand buzele-n pace. Si-i e dor de vara si de mare, chiar daca ajunge zi de zi la doar o adiere distanta.
Are 16 ani de-abia impliniti si viseaza. Nici ea nu stie la ce, dar viseaza.
Vrea ochii verzi, parul roscat si cret, poate si sa fie putin mai inalta. Vrea tot ce n-are, intotdeauna.
Si totusi zambeste cand i se spune ca e frumoasa.
Si rade mult, poate fara motiv, poate absurd. Abereaza si se simte bine. Alteori n-are chef sau nu vrea nimic, si atunci nu e inteleasa. "Ce-ai patit?" si nu poate decat sa dea din umeri. Uneori e prea serioasa.
A uitat de mult ce-nseamna "timp". Vrea doar sa traiasca.
Stie sa minta, sa ascunda, sa aiureasca. Si totusi nu-i place. Stie sa para naiva. Stie sa influenteze persoane.
Da sanse si iarta chiar daca se simte neindreptatita. Isi scoate si ghearele din cand in cand, si atunci intra in razboi totul din jurul sau. Dar se termina repede si ii trece repede, sau cel putin se chinuie.
Raspunde in sictir si se rasteste la persoanele care o enerveaza. Uneori isi cere scuze. Uneori e prea impulsiva si-i mai pare rau. Din cand in cand e draguta si politicoasa, dar doar pentru ca asa simte nevoia. Niciodata fortat, niciodata fals. Nu vrea.
Crede ca stie ce vrea sa faca in viata, dar n-are idee. Se va razgandi de 10 ori si inca pe-atat.

Nu asculta orice tip de muzica si are mereu ceva de comentat cand vine vorba de o carte, de un film sau de un tablou. Si totusi nu traieste fara arta. Plange la scene dramatice si la melodii care-i trezesc amintiri.
Isi urmeaza impulsuri de moment, se imbraca si pleaca, dispare din senin. Cand se gandeste prea mult devine incerta, si deci prefera sa nu astepte sa i se spuna de doua ori.
Cauta innebunita prilej de distractie, de evadare, din cand in cand, iar alteori se simte doar cuminte.
De multe ori pierde vremea aiurea.

Bea cafea dulce si tare la miezul noptii si canta pe strada. Intarzie la ore si atunci cand se intalneste cu cineva. Adora sa mearga cu trenul si sa se uite printre gene la apusul soarelui.
II place ploaia, iubeste furtunile, pastreaza petale uscate si rescrie citate care o amuza sau o impresioneaza. E fascinata de pian si de chitara.
Se avanta in valuri la plaja, coboara pe stanci, urca munti, vrea sa sara cu parasuta si isi doreste enorm un prieten cu motor, dar ii e frica de albine si de caini care nu dau din coada, blanzi, la zambetul ei.
In momente de cumpana, cand tremura din toate incheieturile, zambeste si-si aminteste ca poate sa faca orice-si propune.
Simte tot ce se poate simti, mereu.
Uneori se amageste singura. Uneori s-ar agata si cu dintii de oameni, in alte momente ii lasa sa plece si sa nu se mai intoarca.
Nu accepta ordine fara argumente, nu accepta restrictii. Nu tace daca stie ca are dreptate. Pierde nopti intregi filozofand cu diversi prieteni pe-aceeasi lungime de unda, alteori n-are chef si nu raspunde.
Se joaca mereu cu focul, se arunca din risc in risc, se arde, se potoleste si o ia de la capat.
"Te lasi de fumat dupa ce afli ca ai cancer. Exact asta faci cu viata ta."
Si ce daca? O sa se invete minte candva. A tot invatat din greseli, de ce sa nu continue asa?

Si uneori nu-i place cum ii sta cu tigara in gura, la o halba de bere printre nori de fum. Sau cu lacrimi in ochi, enervata peste masura. Sau prea machiata, sau pe tocuri, sau intr-o rochie de seara. Sau prea calma, prea indiferenta, prea orgolioasa. Uneori. Si alteori ar da orice sa se vada in posturi asemanatoare, ca sa fie sigura ca nu s-a pierdut undeva departe, printre vorbe si ironii de care se loveste pas cu pas. Pentru ca se schimba neincetat, treapta cu treapta, dar ramane la fel de nehotarata si de imprevizibila. Trece demna peste critici, reuseste sa se prefaca neafectata, sustine ca e egoista cand de fapt a uitat intotdeauna sa-i pese de ea insasi.
Nu mai tine minte unde urca, dar stie ca o sa ajunga candva unde trebuie.
E mereu in cautare de sine. Mereu vrea altceva. Niciodata nu gaseste, pentru ca inainte sa ajunga intr-un punct si-a schimbat deja tinta. De fapt le gaseste pe toate, dar nu-si da seama, si de cele mai multe ori nu apreciaza. Din cand in cand nu-si afla pur si simplu locul, si nu stie daca mai are asa ceva in lume.
"Ar trebui sa-mi multumesti." Ar trebui. Cui?
Nu regreta nimic, doar se oftica, se alinta, isi plange de mila. Se lasa descurajata.
Nu mai stie ce merita si ce nu, dar nu-i pasa. Si-i e intotdeauna dor.
Isi revine, se enerveaza pe ea insasi, apoi isi ridica moralul.
Si crede ca nu se cunoaste indeajuns in timp ce nu reuseste sa se opreasca din scris lucruri despre EA.
"Ai incredere in tine?"
"Am..."
"Nu te cred."
"La naiba, AM INCREDERE IN MINE!"
"Asa."

http://www.youtube.com/watch?v=F-4wUfZD6oc

Like i was

2011-01-29T16:05:00.004+02:00

Mi-a luat ceva timp sa-mi amintesc adresa de mail cu care m-am inregistrat aici. Si parola.
Nu conteaza ca de cand ma stiu, sau mai bine zis de cand imi cunosc mintea aiurita, am aceeasi parola peste tot, absolut peste tot. Dar acea "aceeasi parola" se mai schimba in cazuri extreme...
Si blogul meu dintr-o toamna tarzie de acum vreo 3 ani, toamna in care mi-am zis "Vreau sa scriu. Ce vreau sa scriu? Imi fac blog. Vreau sa-mi fac blog." a cam ramas in urma.
Uite, pana si acum... M-am chinuit sa-mi aduc aminte totul fara niciun scop, si stiind ca n-am inspiratie, ca nu-s in stare, ca NU STIU, la naiba! (paranteza.), am inceput totusi sa tastez. Aiureli.
Nu vreau sa termin cu aiurelile. Nu vreau sa termin cu mine. Am luat o pauza de la tot ce inseamna EU. Si nu stiu cum...
Am revenit la ceva dorinte, si viata mea se invarte in jurul a ceva care ma linisteste si ma face sa ma simt bine. As putea chiar sa spun ca sunt impacata momentan, desi e atat de impropriu si atipic pentru mine. Da, recunosc ca sunt vesnic nemultumita si sucita si nehotarata S.A.M.D, dar...acum e bine.
Pe MINE in schimb nu stiu daca m-am REgasit, si daca ma voi putea regasi vreodata. Eram in cautare intr-un timp... desi o cautare pasiva, pentru ca adevarul e ca nu m-am strofocat sa redevin ce eram. Sa nu ma condamn, acum... nu mai stiu exact de unde am plecat.
Ideea e ca m-am schimbat. Si poate...tocmai de aceea nu-s in stare sa ma REgasesc. N-am de unde sa ma iau, efectiv. Eram... acum sunt, in continuare, dar altfel.
Si acum mi-e dor, si acum iubesc, si acum disper, si acum rad... dar altfel. Pe o parte implinit, pe o parte in aer, pe o parte in speranta... pe cate parti?

Eric Clapton - Layla(unplugged)

Asculta mai multe audio diverse

Nu stiu de ce pun melodia asta acum, aici. N-am nici cea mai vaga idee daca are vreo legatura cu ceva. Vreau sa ma cheme Layla. Mai am putin si bat din picior si ma matai pentru ca n-am o melodie dedicata asa zis *trup si suflet*.
O sa.. ma gandesc ca ma cheama Layla. Am ajuns la concluzia ca de melancolie din cand in cand inca nu scap. Dar...o privesc si o accept cu zambetul pe buze.

Acum zambesc pentru ca reusesc sa postez inca o aiureala, pe viitor necitita de nimeni, pentru ca niciodata nu mi-am batut capul sa caut cititori sau sa-mi promovez blogul pe undeva. Adica...pentru ce? Oricum scriu doar si doar pentru mine. Ca sa ma simt eu...impacata?! in primul rand.

Astept sa-mi sune telefonul. Mi-e dor...dar, cum ziceam, cu zambetul pe buze.

Iar?

2010-09-01T15:11:00.003+03:00

Huh, we born not knowing, are we born knowing all?

2010-08-24T13:22:00.002+03:00

Nu stiu, nu stiu. Numai sa nu spunem ca nu le dam dreptate.

Cigarettes & Alcohol

2010-08-16T23:06:00.003+03:00

(Din nou, fragmente. Vacanta.)

Cafeaua neagra si dulce de dimineata intr-un leagan care scartaie incet, sub un mar batran din care picura roua si frunze. Si urmele ploii dese de ieri, aprinsa, simtita si in cele mai ascunse colturi.
Cafeaua neagra de dimineata, cu ochi somnorosi si distrati, dupa o noapte slab dormita, o noapte de "fun" si "fun" si "fun". O noapte agitata s-ar spune, o noapte in care linistea nu mai e liniste, se rupe pe acorduri inalte si grabite.
Mecanic, imi controlez ritmic miscarile. Ploaie, soare, leagan, cafeaua dulce din care curge o picatura amara.

10 dimineata. 8 august. Din nou, au gust zilele.

P.S. "Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti
O cafea neagra voi servi, totusi.
Din mana ta,
Imi place ca tu stii s-o faci amara."

---------------------------------------------

(Seara. Nu mai au gust zilele.)

Am aflat pentru a "n" oara ca dorul e o parte din mine. Pur si simplu ma urmareste intotdeauna, oriunde, oricum.
Chiar si cand am impresia ca nu m-am atasat de intamplari sau de persoane si mai ales cand timpul cu X oameni e restrans si se termina curand, cand e absurd sa-mi fie dor, cand as putea spune usor ca nu am de ce sa-mi fie dor.
Sunt si eu absurda, pentru ca-mi e dor pe bune, cu toate astea.

Si cand totul e trecator ce fac? Raman singura cu dorul?

Patience

2010-08-16T22:47:00.003+03:00

(Fragmente. Vacanta.)

Quote - 'Esti suparata?"
"Esti plictisita?"
"Ce s-a intamplat, ai patit ceva?"
Asta numai pentru ca am un moment in care vreau doar sa stau si sa stau si sa stau si sa ma uit la cer, la iarba sau la ploaie, sa ascult totul in jur printre acordurile calme de chitara ale muzicii mele.
De ce-ar trebui sa fiu agitata (indiferent ca e vorba de fericire,nervi sau nebunie; agitatie sa fie) cand nimic in jurul meu nu e... agitat?
Daca stau sa ma gandesc, sunt multe persoane care m-ar privi perplexe acum, pentru ca nu vreau nici sa ma plimb aiurea pe orice strada, nici sa ma distrez mai mult decat ma sustin limitele, nici macar un "tip" plus momente romantice sau o prietena cu care sa vorbesc ore in sir. E un moment in care nu vreau "altceva" indiferent de punctul la care am ajuns, spre deosebire de ce visez de obicei.
Pur si simplu nu vreau nimic. Greu de crezut, stiu destul de bine. S-ar presupune ca... nu-mi sta in fire. S-ar presupune si ca nu trebuie sa-mi dezvalui partea calma oricui si oriunde, aici si acum, dar fac un compromis. Nu e ca dubla personalitate, sunt doar diferite fatade.
La fel cum nu toata lumea poate sa vada pe bune ca sunt o romantica incurabila.
Tocmai n-am spus asta, right? :-D

Si totusi reusesc sa ma concentrez o clipa la persoanele care-si pierd timpul intrebandu-ma lucruri absurde in relaxarea mea si arunc un quote - "Chill out", incet, cu un zambet plictisit in coltul gurii. De fapt, printre cele mai "pe bune" zambete ale mele.
Pentru ca asta e un impuls de moment intr-o seara in care stiu doar ca ma simt cat se poate de bine, in care nu ma gandesc la nimic si la nimeni. Nu-mi cere nimeni sa fiu realista, sa-i dau un raspuns imposibil dar mult asteptat sau sa fac pe zapacita.
Acum sunt in stare doar sa simt totul in jurul meu si stiu ca nu trebuie sa-mi revin repede, sa ma intorc cu picioarele pe pamant, s-o dau in rasete nebune si pasi grabiti, agitatie.

Sau nu mai stiu nimic. Trebuie doar sa trag cat mai mult de timpul care e numai al meu acum.

5 august. Au gust zilele.

Lalala?

2010-07-30T00:30:00.002+03:00

Candva eram in stare sa aberez mult,mult de tot. Despre orice.
Nu mai pot. Nu mai pot nici sa devin frustrata intr-un mod paranoic,dement,nici sa dramatizez ca nebuna,nici sa fac mare caz din cea mai mica porcarie si s-o amplific pana la refuz.
Tu,ala care citesti,care-ti doresti mai mult de la mine,de la blogul asta,de la viata si tot ce te inconjoara,nu scriu pentru tine. Scriu pentru MINE. Nu mai am cui sa dedic,nimic.

Pentru ca am impresia ca m-am schimbat prea mult si-mi e dor de mine. De vechea mea hilara persoana.
Sunt plictisita,foarte plictisita,cat se poate de plictisita,in timp ce-mi amintesc ca asta era ceea ce uram cel mai mult pe lume. Plictiseala.

Eu nu sunt cea cu zambet fals si fortat pe buze, nu sunt cea care-si taraie pasii si privirea obligata. Nu MAI sunt cea care dramatizeaza sau face pe victima.
Dar...numai in postura asta pot sa mai scriu ceva. Sa fac ceva constructiv. Ca sa nu ma mai intrebe oamenii care *apreciaza* ceea ce e scris din suflet,de ce postez atat de rar.
Pentru ca...atunci cand sunt eu de acum,fata vesela forever n ever,nu.s in stare sa mai fac ceva in afara de...a trai,de a simti fiecare moment. Sunt fata care rade din suflet, care se simte bine din fiecare nimic al vietii si care nu-si mai lasa ragaz nici macar sa gandeasca profund. Am inceput sa cred ca fericirea da dependenta nemotivata si iese din schema sentimentelor. E undeva pe afara.

Poate lumea din jur ma percepe mult mai simpatica asa, just happy and...happy, dar pentru mine inca exista fragmentul ala pe care nu pot sa-l las deoparte.
Postura de drama queen! :-))
Da,asta e un ras din suflet.
Am ramas imprevizibila si variabila. Si SICK, sa nu uit. Daca-mi pierd si asta sunt surely soooo fuckin' dead.

Si uite ca acum am mai sucit si invartit o aberatie. Daca tu,ala care tocmai citesti,nu intelegi nimic din tot ce am scris eu aici,e de bine. De foarte bine. Inseamna ca poate nu ma pierd cu totul.

"Hey,i'm about to screw you over,big time." Care-oi mai fi si tu.
Am inceput ironic,termin ironic.

Drama queen!

.

2010-04-21T22:08:00.002+03:00

E simplu. Vreau doar sa simt brusc nisipul rece,vantul care`mi sufla prin par,valurile cu spuma alba care se lovesc necontrolat de stanci.
Sa deschid ochii si sa vad numai cer, plaja, cer, plaja, orizont, nisip, mare, catarge, barci, pescarusi, catarge, nisip, cer, mare...

E prea mult?

I remember when,i remember i remember when i lost my mind...

2010-03-19T18:12:00.005+02:00

Mi`am amintit.
Stateam intinsa la un nivel destul de ridicat in compartiment,intr`un tren uitat de lume. "Directia Arad - Constanta,plecarea la ora 19.00",sosire 10.00 dimineata,desi n`as zice ca asta mai conteaza.
Liniste si o lumina care imi batea fix in ochi. Ma uitasem cu ceva timp in urma la ceas,arata vreo 3. Noaptea. Dupa cateva zile in care am uitat de noi ca oameni care mai dorm din cand in cand (what for,cand esti departe de casa si te poti distra la fiecare pas?),ne puteam numi cu totul franti. Poate totusi celorlalti nu le placea sa mearga cu trenul la fel de mult ca mie,ca un plus in explicatia de-ce-doarme-toata-lumea.
N`aveam altceva mai bun de facut.Trebuia sa privesc fiecare colt la care puteam ajunge si sa ma gandesc aiurea,la orice imi trecea prin minte. Orice prostie,orice tampenie care...poate conta macar un pic. Atunci cel putin conta.
La ora aia tarzie,filozofiile mele despre viata luau proportii. Mi`am scos telefonul si am incercat sa scriu ceva,era singurul "caiet de schite" la indemana. Am scris,am scris,am scris...eram absenta. Scriam un gand de moment,pe care nu`l constientizam indeajuns,cel putin asa am observat apoi. Am dat sa salvez... "Memory full",mesaj pierdut.
"Si totusi ce`am scris mai devreme?" Am incercat sa`mi amintesc,dar n`aveam nici cea mai vaga idee. Stiam la ce ma gandisem,insa cuvintele nu se mai legau intre ele ca inainte,nu reuseam sa`i dau un sens cum o facusem prima data.
E o alta dovada,un alt motiv pentru care sunt capabila sa spun ca fiecare moment trebuie trait si simtit asa cum e,pentru ca amintirile nu raman intotdeauna intacte. Poate chiar le pastrezi pentru tine si nici nu`ti dai seama cate intrebari si nedumeriri ajungi sa ai,de`a lungul timpului. Si cate pierzi. Daca te gandesti mai bine,ti`ai fi dorit sa`ti amintesti cu mai multe detalii. Oricine ai fi. Even your emotions have an echo in so much space.
"Nu mai stiu exact" e o propozitie care ne bantuie anytime/anywhere,right?
Si sa nu mai regret ce am facut candva,in niciun moment. Poate chiar toate au un curs...si poate chiar se ajunge la acelasi punct in mai multe feluri. Si poate as fi facut mai multe greseli decat pana acum daca as fi ales alte cai. Alte intrebari,alte amintiri...
Adica,doar priveste la cate ganduri se poate ajunge de la un simplu "am vrut sa scriu ceva."

Dar vreau sa`mi amintesc ce am gandit atunci...Doar asa...
Usa de la compartiment se deschidea si se inchidea brusc. Exact asa ma simteam si eu,cu toate intamplarile mele. "Nu`mi vine sa cred ca deja ne intoarcem acasa. Ca...a trecut totul atat de repede."
Pana la urma,ma simt ca si cand tot ce`am facut acum o saptamana s`a intamplat de fapt cu o zi in urma. Intotdeauna.
Si apoi...se pierde...incet. Paradoxal,as spune. Se aduna prea multe intr-o simpla zi,intr`un mic moment din intreaga viata,si se risipesc una cate una,la fel de repede. Asa privesc in urma cu un sentiment de indoiala,un "asa...sau...altfel?" soptit usor. Ca sa ajunga sa se indeparteze mult,mult si sa nu mai gasesc nimic la locul lui in timp si in trecut. Asa cum desfac piesele unui puzzle de-abia format,cum sparg un pahar care a stat la locul lui ani de zile,intr-o singura clipa,cum straluceste brusc soarele si toata lumea uita ploaia de ieri,cum...dupa o zi calma de duminica te enervezi pe "iarasi luni..." si iti privesti timpul liber departe. Asa cum termini o tigara si aprinzi mecanic alta,uitand de cele din urma. Asa cum stergi o fotografie si iti uiti zambetul din urma ei.
"E o lege a firii..." pe care nu vreau s`o inteleg. Si nu pot sa decid daca imi convine asa.

Mi`am amintit. Dar nu...la fel ca atunci.

Ce spuneam?

Din nou...

2010-02-15T09:50:00.006+02:00

A trecut mult timp. Si tot ce pot sa spun acum e...imi place ploaia.
Nu "vai,e 2010", "damn,ce se schimba totul", "wow,cum a trecut".
Pentru ca "tipic"...nu mai merge.
Da,chiar imi place ploaia. Desi e trista,mai trista ca niciodata.
Si intr-o zi cu ploaie nu poti sa fii decat posomorat,right?

Lipsita de inspiratie si de sentimente,nu pot decat sa contemplu ce vad. De cand am deschis ochii,de cand ma asteptam sa fie cu totul altfel.

Dar pot sa zambesc cand simt picaturile atingandu-mi pielea,chiar daca fiorii mi se risipesc in tot corpul. Si e frig...si ce daca?
Pana la urma,daca ii simt fiorii revin la viata. La sentimente. La tot.

Tot raul spre bine,remember?

2009-09-11T09:35:00.001+03:00

Deja mi-e dor. Din nou. Dar.. nu stiu de ce mi-e dor.

Mi-e dor de vara,mi-e dor sa fac tonele de *prostii* pe care le-am facut vara asta si de care aproape am jurat ca ma las pe tot timpul anului... mi-e dor de companiile verii.Cu bune si cu rele...in ansamblu genial.

Dar am uitat deja cum simteam vara pe piele in Constanta de cand sunt *in vacanta*,de pe 31,chiar in ultima zi de vara,de altfel. Aici ploua... aici e innorat,la capatul padurii. Daca te plimbi dai de frunze vestede. In cele doua - trei zile in care a fost frumos,adierea vantului imi amintea tot de... toamna?

Wake me up when september ends. O fraza de care am devenit obsedata,dar nu-mi pasa.

Si pe 16,cand ma voi intoarce acasa,va fi tot toamna,si la mine. Acum ceva timp mi-era dor de toamna. Momentan nu stiu...as vrea sa fie asa,as vrea sa fie invers... Oricum intotdeauna imi va fi dor.

Nu mai vreau nimic.

Thoughts.

2009-08-12T22:13:00.003+03:00

Nu stiu. Nu vreau sa stiu.
Privesc si simt in gol,pentru ca atunci cand ma voi trezi nu va mai fi cum e acum.
Dar nu-mi pasa. Ma simt bine. Nu stiu de ce si nu vreau sa caut motive. Poate doar pentru ca totul e asa cum e.

Atat.

Like Mister Death

2009-06-18T21:53:00.005+03:00

First. Nu vreau sa vad,nu vreau sa aud.
Second. Nu ma mai abtin. Nu mai vreau sa ma abtin.
Third. Tu,care citesti,nu incerca sa intelegi ceva. No way. Nici eu nu stiu ce vreau (sa insinuez,sau vreun motiv).

Again,foolish.
Si ce?

Boy I really need to tell you this,
Just can’t live without your love and tenderness (no way).
BoyI really need to tell you this,
You alone ya give me full of joy and happiness (o yes).
And I’m missing the way you make me feel nice.
Missing the way I hold you at night.
Missing you crazy when you’re not around.
Boy I really need you.
We’ve been together for a long time,
Been through rain and sunshine.
Still we keep tracking on.
A nuff you know we don’t claim,
Get you out the ruff times.
When we’re weak, Jah makes us stronger.
And it’s hard for a lady when her man is away,
But I’ll be returning to you boy one day.
We’ll be together, I love you forever.
Yes man I’m here to stay!
Me sing when the time comes,
*(And me haffi left up??)*
Me hope you understand
Me have a little work that have to done.
Baby don’t you share that tear,
There is nothing you should fear.
Though you’re far away,
In my heart you’re always be near. (And)
I got a little love for you
When I get back, so get ready now baby.
Baby, we can do something new,
Just between me and you.
I said, no no no no boy don’t worry.
You know that I will be there for you.
Boy I need you and you only.
Just call me when you’re lonely.

Boy I really need to tell you this,
Just can’t live without your love and tenderness (no way).
BoyI really need to tell you this,
You alone a give me full joy and happiness (o yes).
And I’m missing the way you make me feel nice.
Missing the way I hold you at night.
Missing you crazy when you’re not around.
Boy I really need you.

Am zis ca incetez. Pentru ca in caz contrar,"chiar o sa disper".
E na? Well,da,asa e. Haha.

Dar e altceva. Si altcineva. Si alta tampenie. Si aceeasi sick mind,bineinteles.
I gotta check into rehab.

But I say no,no,no.
:|

I wannna...

2009-06-03T08:29:00.003+03:00

I drove for miles and miles
And wound up at your door
I've had you so many times but somehow
I want more

I don't mind spending everyday
Out on your corner in the pouring rain
Look for the girl with the broken smile
Ask her if she wants to stay awhile
And she will be loved...

Imi rasuna in minte. Deocamdata si doar momentan...
E cald. E vara. Ar trebui sa fie altfel. Ar trebui.
"O luam de la capat." Asa credeam si eu,si inca ma gandesc la asta. Pentru ca vara trecuta a fost putin iesita din comun si absolut geniala,probabil. Dar asta a fost atunci.
Acum stiu ca astept. Vacanta,tot...Dar,de fapt,ce astept? Habar n-am... Nu am nimic *interesant* in minte,nu se intampla ceva etichetat *foarte tare*... Astept ceva. Sa fie altfel decat pana acum,poate. Mai mult nu mai stiu.

Sunt plictisita de tot si toti,de ce ma inconjoara si ce nu.. Rad,par happy,ma simt bine,dar monotonia se simte in continuare si imi ies din stari foarte usor,trec,oscilez... Ffs,chiar trebuia sa fie asa ?! Sunt indiferenta...fata de multe care poate candva ma interesau,fata de lucruri care cel putin credeam ca ma intereseaza.

"Mda." imi caracterizeaza perfect starea in ansamblu. De data asta,aparent pana si pentru mine ma simt foarte bine - in vara,in compania multor persoane...in tot. - si asa si e. Dar pana intr-un punct,care la un pas gresit pe care il fac aproape mereu trece deasupra oricarui alt fapt.
Nu pot sa mai spun ca m-am saturat,ca vreau altceva...Ce vreau,pana la urma? Cu un *nu stiu* disper.

Nu asa sunt eu!

Si daca...nu asa sunt eu...inseamna ca vreau sa revin eu..
Cum?
...doar daca se va schimba ceva...sau doar daca lucrurile vor lua o intorsatura putin altfel.
So pot doar sa sper ca va fi din nou bine. Ca voi simti pe bune ca *o luam de la capat*,chiar si in alt mod. Pentru ca pana la urma vara e vara,si trebuie sa se simta.
[pauza] and the last time..

it's the way that he makes you feel.
it's the way that he kisses you.
it's the way that he makes you fall in love.

Okaaaay...Gata cu astea. :) Daca voi continua,probabil chiar o sa disper.
Nu mai vreau... nu-mi mai trebuie,nu mai simt...Si nu-mi pasa daca acum risc sa ma mint singura si inca n-am terminat... Cel putin un singur lucru e clar.
Si eu chiar nu mai vreau. Cum am zis,va trebui sa fie altfel. E bine si fara. :)

I wanna feel good! [and i will,intr-un mod sau altul. :) ]

Dammit!

2009-05-13T17:43:00.003+03:00

Oh my fuckin'Gosh.
Atat.
=D

Acum serios. Nu mai stiu pe ce lume sunt.
Pur si simplu nu mai stiu!
E...ciudat. Deja ma satur de cate ori spun chestia asta. Da'tot e mai mult decat ciudat.

Ma obisnuiesc fara sa-mi dau seama cu viata schimbata si...inca se schimba si oricum nu va inceta niciodata. Si mi se pare in continuare ca pierd timpul,ca...trece doar,si degeaba de fiecare data.

Pana la urma cred ca ciudata sunt doar eu. Si nu sunt prima care spune asta,atunci cand se simte in situatie. De fapt,cred ca toti au cel putin un moment de genul in viata.

Adica...se schimba atatea in jur. Multe.
Nici nu mai stiu cine sunt.
Ba da...stiu...cine sunt nu voi uita niciodata,asa e. Foarte bine,atunci uit sa fiu eu. Si nu-mi place asta...

Doar ca...dammit,again! Nu stiu...atunci cand sunt eu,de fiecare data se gaseste ceva care sa-mi dea in cap cu un repros...cu ceva ce nici macar nu-mi dau seama ca am facut. Si culmea e ca si eu reactionez la fel cu cei din jur.
Asa ca...deja nu mai am ce sa comentez cand vine vorba de tot ce tine de fals si de ipocrizie. Pe bune. Desi puteam sa jur ca pur si simplu nu suport chestia asta,parca ne urmareste din toate partile. Pe toti.

Si cum sa nu-ti vina sa turbezi cand incerci sa faci tot posibilul sa fie bine,te comporti exact ca tine in ansamblu si-n devenire si-n...tot!...si intr-un final auzi asaaa,din senin,ca "vai ce prefacuta esti. hai,taci,ca oricum nu-ti pasa." ?!
Si dupa ce ai simtit ca mai ai putin si intri in depresie si criza pentru ca te consumi prea mult.
?!

Normal...intr-un final ai prefera sa pleci undeva,sa uiti de tot si de toate,sa stii ca poti fi tu fara sa te condamne nimeni si in acelasi timp sa te prefaci pana la extreme pentru ca oricum nu faci rau nimanui si nu schimbi nimic...
Ai prefera. Ar fi mai bine.
Si eu as prefera.

Dar...asa nu merge.
Pentru ca toti suntem prinsi in aceeasi lume. Nu e buna,nu...chiar deloc.
Insa ce poti sa mai spui in afara de *asta e!*?

Ma oftic! Da...ma oftic...pentru ca am crezut ca fac atatea...am crezut ca poate e bine,ca poate merge asa...ca poate nu eu sunt vinovata...si asa e intotdeauna...
Dar n-a mers...cum poate imi dau seama ca nu merge niciodata...

Si nu va merge niciodata. Pentru ca traim in aceeasi lume idioata care devine perfecta din cand in cand. Si in care ajungem sa avem nevoie sa ne prefacem,sa fim orice altceva in afara de *noi*.

Asta e!
:|

Mi-e dor.

2009-04-26T15:11:00.012+03:00

Amintiri.

Pana si dintr-o poza veche,pana si dintr-o imagine pe un ecran aburit,pana si dintr-o carte rupta ce a fost rasfoita de o mie de ori si inca mai asteapta prafuita intr-un colt,pana si...din cauza a ceva ce nu cunosteam pana ieri sau pana acum o clipa.
Pentru ca totul iti trezeste memorii. Si...e usor sa cazi in retrospectiva...

Mi-e dor de inocenta.
Mi-e dor de anii trecuti.
Mi-e dor de naivitate si timiditate.
Mi-e dor de teama infantila.
Mi-e dor de neincrederea fata de lumea care e altfel.
Mi-e dor de fericire...

Mi-e dor de o zi de vara calma si innorata.

Mi-e dor de un colt de barca din lemn vechi uitata pe un mal pierdut.

Mi-e dor de nisipul de-abia incalzit de un soare de dimineata.

Mi-e dor de linistea pustiului.

Mi-e dor de sunetul marii.

Mi-e dor de ecoul verii.

Mi-e dor de ploaie.

Mi-e dor de zapada.

Mi-e dor de o zi de iarna in care inghetam,paradoxal incalzindu-ma un zambet.

Mi-e dor de muzica,de iarna in simfonii.

Mi-e dor sa cant.

Mi-e dor de copacii care tremura sub o adiere rece.

Mi-e dor de scurte clipe de singuratate.

Mi-e dor de cerul alb.

Mi-e dor de frig.

Mi-e dor sa ma simt libera.

Mi-e dor de risc si provocare.

Mi-e dor sa merg cu ochii inchisi pe marginea vietii si sa zambesc la fiecare esec,sa ma apese usoara teama de a nu cadea in gol,sa privesc printre pleoapele intredeschise cum ajung spre ce mi-am dorit,spre ce...merit...

Mi-e dor sa ma pierd printre ganduri,foi si cerneala.

Mi-e dor de sentimente.

Mi-e dor de confesiuni adanci.

Mi-e dor sa stiu ca nimeni nu va intelege complet ceea ce cunosc doar eu.

Mi-e dor sa uit cum trece timpul.

Mi-e dor sa stiu ca ma inalt din ce in ce mai mult.

Mi-e dor sa scriu fara sa-mi pese de realitate sau logica.

Mi-e dor sa ma simt in siguranta in lumea mea.

Mi-e dor de apus.

Mi-e dor de leagane si de rasete.

Mi-e dor de culorile stranii de pretutindeni.

Mi-e dor de o imbratisare calda.

Mi-e dor de un sarut profund.

Mi-e dor de incredere.

Mi-e dor de iubire...

Mi-e dor sa simt.

Mi-e dor sa visez.

Mi-e dor sa am puterea de a zambi cu adevarat.

Mi-e dor sa regret inconstient si sa-mi dau seama intr-un final ca nu am ce regreta.

Mi-e dor sa-mi stearga cineva lacrimile.

Mi-e dor sa deschid noi porti si sa urc spre etern.

Mi-e dor sa traversez o lume intreaga,stiind ca pe un drum final este cineva care ma asteapta,cineva care mi-a simtit lipsa.

Mi-e dor sa am cu cine sa vorbesc fara oprire,sa am in bratele cui sa ma refugiez si alaturi de cine sa ma simt in siguranta.

Mi-e dor sa nu-mi pese ce fac atat timp cat sunt cu cine simt ca imi doresc.

Mi-e dor sa uit de realitate si sa-mi urmez orbeste sentimentele.

Mi-e dor de emotia unui nou inceput.

Mi-e dor de soarele dupa furtuna.

Mi-e dor sa-mi spuna cineva ca ii pare rau si ca nu vrea sa ma piarda.

Mi-e dor sa aud un *Te iubesc* spus din suflet.

Mi-e dor sa-mi zica cineva ca totul va fi bine.

Daca pozele ar vorbi,amintirile ar fi vii...

Mi-e dor!

Hey!

2009-04-09T19:07:00.002+03:00

Sunt doar eu,aici?
Doar eu am scris tot,aici?

Dammit! Cat pot dramatiza. :))
Cat pot..dramatiza sincer,cat pot simti.:|

Nu credeam niciodata in extremele definitorii. Asta e. Trebuia sa-mi demonstrez odata si odata ca sunt o extremista incurabila.
Si ce daca fac gafe? Imi iese mie ceva din urma.

Ma bucur ca oscilez. Ma bucur ca acum am motive pentru o viata poate chiar neobisnuit de fericita. Ma bucur ca am simtit si ceva la o extrema mai slaba,anterior.
Imi raman niste amintiri din cuvinte trecute absent pe niste pagini din urma al unui blog. Inca e intitulat *Wake me up when it ends...* si asa va ramane.
Din riscuri rezulta viata. Si imi dau seama ca-mi traiesc riscurile in sentimente. Asa fac mereu. Gresit,bineinteles.
Dar se accepta,pentru ca..sunt eu. Era de inteles. :))

Da,chiar am puterea sa rad,si am avut-o mereu. Insa nu intotdeauna a fost profund sincera. Acum..chiar e. Da,am motive sa ma simt bine!

Ce daca m-am saturat de oameni prosti si o jumatate de lume absurda? Am altele in jur,care compenseaza mai bine decat as fi crezut. Ce daca m-am saturat de monotonie? O intamplare putin notata *altfel* schimba destule. Momente de impas? Imi fac viata mai clara.

Optimism. Ma defineste,and i mean it.

Cum ziceam,pentru ca sunt eu. Si nu voi schimba niciodata asta.

Inconstienta

2009-04-09T18:45:00.002+03:00

Asa e!

Reinvie dintr-un parfum strain,ce e din ce in ce mai aproape. Si cunoscut. Si totusi doar un strain!
Si ma simt din nou inconstienta,din nou orice mai mult decat eu...

Pentru ca timpul a trecut si s-au plimbat incet multe,pe o sarma ce nu e a mea,de mult...de mult am pierdut'o,de mult am uitat sa incerc sa o regasesc. Si asta doar pentru ca am cautat ceva nou.

Si am gasit,dar m-am pierdut usor...m-am pierdut dintr-un parfum al diminetii,al primaverii incete,al...soarelui ce se ridica usor pe cer in fiecare zi. Si uita sa plece...si parfumul,si soarele,si primavara,pana si intr-o noapte senina,o noapte...moarta.
Care va invia in curand. Pentru ca moartea dintr-o viata nu e noapte,iar noaptea unei primaveri nu e moarte. De ce? Nu stiu.
E doar o alta intrebare stupida adunata cu celelalte obisnuite,pe care le primesc,le pun,le tin minte si mi le las acolo,in gand,pentru cand va fi nevoie,pentru cand.. voi fi din nou secata,de orice,de sentimente si iluzii,de idei si dorinte,cand imi voi pierde sarma ce devine incert plastic in echilibru. Dar pana atunci mai e mult...si eu inca imi doresc sa raman prinsa intr-un prezent continuu. Sa...nu se termine!

Si totusi o alta viata nu ramane stupida. O alta.
E altceva. E ca atunci,dar e altceva.

Revin din nou la ce simt,la ce gandesc,la cum imi doresc...
Si e bine,mai bine decat credeam!
Apoi simt din nou un parfum...si incerc sa-mi amintesc cum sa respir. E greu. Doar atat.

Si daca'mi asculti in continuare speranta,voi visa din nou cu ochii deschisi,asa cum numai eu pot.
Si primavara va ramane. Pe langa notiunea timpului pierduta de mult,pe langa un albastru clar,pe langa un trecut ce se desprinde incet din amintirea arsa.

[pana si flacara s-a facut scrum. memorie. ]

Va ramane,pe langa o iluzie ce devine dorinta si implinire.
Sunt inconstienta,poate. Pentru ca simt,pentru ca sunt fericita,pentru ca sunt eu.
Pe langa paradox,totusi...cunosc...