And what about me, now?

Par blond si buze arse de soare.
Sau nici atat. Oglinda-n lumini artificiale ii da reflexii satene, iar vantul ii mai lasa din cand in cand buzele-n pace. Si-i e dor de vara si de mare, chiar daca ajunge zi de zi la doar o adiere distanta.
Are 16 ani de-abia impliniti si viseaza. Nici ea nu stie la ce, dar viseaza.
Vrea ochii verzi, parul roscat si cret, poate si sa fie putin mai inalta. Vrea tot ce n-are, intotdeauna.
Si totusi zambeste cand i se spune ca e frumoasa.
Si rade mult, poate fara motiv, poate absurd. Abereaza si se simte bine. Alteori n-are chef sau nu vrea nimic, si atunci nu e inteleasa. "Ce-ai patit?" si nu poate decat sa dea din umeri. Uneori e prea serioasa.
A uitat de mult ce-nseamna "timp". Vrea doar sa traiasca.
Stie sa minta, sa ascunda, sa aiureasca. Si totusi nu-i place. Stie sa para naiva. Stie sa influenteze persoane.
Da sanse si iarta chiar daca se simte neindreptatita. Isi scoate si ghearele din cand in cand, si atunci intra in razboi totul din jurul sau. Dar se termina repede si ii trece repede, sau cel putin se chinuie.
Raspunde in sictir si se rasteste la persoanele care o enerveaza. Uneori isi cere scuze. Uneori e prea impulsiva si-i mai pare rau. Din cand in cand e draguta si politicoasa, dar doar pentru ca asa simte nevoia. Niciodata fortat, niciodata fals. Nu vrea.
Crede ca stie ce vrea sa faca in viata, dar n-are idee. Se va razgandi de 10 ori si inca pe-atat.

Nu asculta orice tip de muzica si are mereu ceva de comentat cand vine vorba de o carte, de un film sau de un tablou. Si totusi nu traieste fara arta. Plange la scene dramatice si la melodii care-i trezesc amintiri.
Isi urmeaza impulsuri de moment, se imbraca si pleaca, dispare din senin. Cand se gandeste prea mult devine incerta, si deci prefera sa nu astepte sa i se spuna de doua ori.
Cauta innebunita prilej de distractie, de evadare, din cand in cand, iar alteori se simte doar cuminte.
De multe ori pierde vremea aiurea.

Bea cafea dulce si tare la miezul noptii si canta pe strada. Intarzie la ore si atunci cand se intalneste cu cineva. Adora sa mearga cu trenul si sa se uite printre gene la apusul soarelui.
II place ploaia, iubeste furtunile, pastreaza petale uscate si rescrie citate care o amuza sau o impresioneaza. E fascinata de pian si de chitara.
Se avanta in valuri la plaja, coboara pe stanci, urca munti, vrea sa sara cu parasuta si isi doreste enorm un prieten cu motor, dar ii e frica de albine si de caini care nu dau din coada, blanzi, la zambetul ei.
In momente de cumpana, cand tremura din toate incheieturile, zambeste si-si aminteste ca poate sa faca orice-si propune.
Simte tot ce se poate simti, mereu.
Uneori se amageste singura. Uneori s-ar agata si cu dintii de oameni, in alte momente ii lasa sa plece si sa nu se mai intoarca.
Nu accepta ordine fara argumente, nu accepta restrictii. Nu tace daca stie ca are dreptate. Pierde nopti intregi filozofand cu diversi prieteni pe-aceeasi lungime de unda, alteori n-are chef si nu raspunde.
Se joaca mereu cu focul, se arunca din risc in risc, se arde, se potoleste si o ia de la capat.
"Te lasi de fumat dupa ce afli ca ai cancer. Exact asta faci cu viata ta."
Si ce daca? O sa se invete minte candva. A tot invatat din greseli, de ce sa nu continue asa?

Si uneori nu-i place cum ii sta cu tigara in gura, la o halba de bere printre nori de fum. Sau cu lacrimi in ochi, enervata peste masura. Sau prea machiata, sau pe tocuri, sau intr-o rochie de seara. Sau prea calma, prea indiferenta, prea orgolioasa. Uneori. Si alteori ar da orice sa se vada in posturi asemanatoare, ca sa fie sigura ca nu s-a pierdut undeva departe, printre vorbe si ironii de care se loveste pas cu pas. Pentru ca se schimba neincetat, treapta cu treapta, dar ramane la fel de nehotarata si de imprevizibila. Trece demna peste critici, reuseste sa se prefaca neafectata, sustine ca e egoista cand de fapt a uitat intotdeauna sa-i pese de ea insasi.
Nu mai tine minte unde urca, dar stie ca o sa ajunga candva unde trebuie.
E mereu in cautare de sine. Mereu vrea altceva. Niciodata nu gaseste, pentru ca inainte sa ajunga intr-un punct si-a schimbat deja tinta. De fapt le gaseste pe toate, dar nu-si da seama, si de cele mai multe ori nu apreciaza. Din cand in cand nu-si afla pur si simplu locul, si nu stie daca mai are asa ceva in lume.
"Ar trebui sa-mi multumesti." Ar trebui. Cui?
Nu regreta nimic, doar se oftica, se alinta, isi plange de mila. Se lasa descurajata.
Nu mai stie ce merita si ce nu, dar nu-i pasa. Si-i e intotdeauna dor.
Isi revine, se enerveaza pe ea insasi, apoi isi ridica moralul.
Si crede ca nu se cunoaste indeajuns in timp ce nu reuseste sa se opreasca din scris lucruri despre EA.
"Ai incredere in tine?"
"Am..."
"Nu te cred."
"La naiba, AM INCREDERE IN MINE!"
"Asa."

http://www.youtube.com/watch?v=F-4wUfZD6oc

Like i was

Mi-a luat ceva timp sa-mi amintesc adresa de mail cu care m-am inregistrat aici. Si parola.
Nu conteaza ca de cand ma stiu, sau mai bine zis de cand imi cunosc mintea aiurita, am aceeasi parola peste tot, absolut peste tot. Dar acea "aceeasi parola" se mai schimba in cazuri extreme...
Si blogul meu dintr-o toamna tarzie de acum vreo 3 ani, toamna in care mi-am zis "Vreau sa scriu. Ce vreau sa scriu? Imi fac blog. Vreau sa-mi fac blog." a cam ramas in urma.
Uite, pana si acum... M-am chinuit sa-mi aduc aminte totul fara niciun scop, si stiind ca n-am inspiratie, ca nu-s in stare, ca NU STIU, la naiba! (paranteza.), am inceput totusi sa tastez. Aiureli.
Nu vreau sa termin cu aiurelile. Nu vreau sa termin cu mine. Am luat o pauza de la tot ce inseamna EU. Si nu stiu cum...
Am revenit la ceva dorinte, si viata mea se invarte in jurul a ceva care ma linisteste si ma face sa ma simt bine. As putea chiar sa spun ca sunt impacata momentan, desi e atat de impropriu si atipic pentru mine. Da, recunosc ca sunt vesnic nemultumita si sucita si nehotarata S.A.M.D, dar...acum e bine.
Pe MINE in schimb nu stiu daca m-am REgasit, si daca ma voi putea regasi vreodata. Eram in cautare intr-un timp... desi o cautare pasiva, pentru ca adevarul e ca nu m-am strofocat sa redevin ce eram. Sa nu ma condamn, acum... nu mai stiu exact de unde am plecat.
Ideea e ca m-am schimbat. Si poate...tocmai de aceea nu-s in stare sa ma REgasesc. N-am de unde sa ma iau, efectiv. Eram... acum sunt, in continuare, dar altfel.
Si acum mi-e dor, si acum iubesc, si acum disper, si acum rad... dar altfel. Pe o parte implinit, pe o parte in aer, pe o parte in speranta... pe cate parti?

Eric Clapton - Layla(unplugged)

Asculta mai multe audio diverse



Nu stiu de ce pun melodia asta acum, aici. N-am nici cea mai vaga idee daca are vreo legatura cu ceva. Vreau sa ma cheme Layla. Mai am putin si bat din picior si ma matai pentru ca n-am o melodie dedicata asa zis *trup si suflet*.
O sa.. ma gandesc ca ma cheama Layla. Am ajuns la concluzia ca de melancolie din cand in cand inca nu scap. Dar...o privesc si o accept cu zambetul pe buze.

Acum zambesc pentru ca reusesc sa postez inca o aiureala, pe viitor necitita de nimeni, pentru ca niciodata nu mi-am batut capul sa caut cititori sau sa-mi promovez blogul pe undeva. Adica...pentru ce? Oricum scriu doar si doar pentru mine. Ca sa ma simt eu...impacata?! in primul rand.

Astept sa-mi sune telefonul. Mi-e dor...dar, cum ziceam, cu zambetul pe buze.

Iar?

Huh, we born not knowing, are we born knowing all?

Nu stiu, nu stiu. Numai sa nu spunem ca nu le dam dreptate.

Cigarettes & Alcohol

(Din nou, fragmente. Vacanta.)

Cafeaua neagra si dulce de dimineata intr-un leagan care scartaie incet, sub un mar batran din care picura roua si frunze. Si urmele ploii dese de ieri, aprinsa, simtita si in cele mai ascunse colturi.
Cafeaua neagra de dimineata, cu ochi somnorosi si distrati, dupa o noapte slab dormita, o noapte de "fun" si "fun" si "fun". O noapte agitata s-ar spune, o noapte in care linistea nu mai e liniste, se rupe pe acorduri inalte si grabite.
Mecanic, imi controlez ritmic miscarile. Ploaie, soare, leagan, cafeaua dulce din care curge o picatura amara.

10 dimineata. 8 august. Din nou, au gust zilele.

P.S. "Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti
O cafea neagra voi servi, totusi.
Din mana ta,
Imi place ca tu stii s-o faci amara."

---------------------------------------------

(Seara. Nu mai au gust zilele.)

Am aflat pentru a "n" oara ca dorul e o parte din mine. Pur si simplu ma urmareste intotdeauna, oriunde, oricum.
Chiar si cand am impresia ca nu m-am atasat de intamplari sau de persoane si mai ales cand timpul cu X oameni e restrans si se termina curand, cand e absurd sa-mi fie dor, cand as putea spune usor ca nu am de ce sa-mi fie dor.
Sunt si eu absurda, pentru ca-mi e dor pe bune, cu toate astea.

Si cand totul e trecator ce fac? Raman singura cu dorul?

Patience

(Fragmente. Vacanta.)

Quote - 'Esti suparata?"
"Esti plictisita?"
"Ce s-a intamplat, ai patit ceva?"
Asta numai pentru ca am un moment in care vreau doar sa stau si sa stau si sa stau si sa ma uit la cer, la iarba sau la ploaie, sa ascult totul in jur printre acordurile calme de chitara ale muzicii mele.
De ce-ar trebui sa fiu agitata (indiferent ca e vorba de fericire,nervi sau nebunie; agitatie sa fie) cand nimic in jurul meu nu e... agitat?
Daca stau sa ma gandesc, sunt multe persoane care m-ar privi perplexe acum, pentru ca nu vreau nici sa ma plimb aiurea pe orice strada, nici sa ma distrez mai mult decat ma sustin limitele, nici macar un "tip" plus momente romantice sau o prietena cu care sa vorbesc ore in sir. E un moment in care nu vreau "altceva" indiferent de punctul la care am ajuns, spre deosebire de ce visez de obicei.
Pur si simplu nu vreau nimic. Greu de crezut, stiu destul de bine. S-ar presupune ca... nu-mi sta in fire. S-ar presupune si ca nu trebuie sa-mi dezvalui partea calma oricui si oriunde, aici si acum, dar fac un compromis. Nu e ca dubla personalitate, sunt doar diferite fatade.
La fel cum nu toata lumea poate sa vada pe bune ca sunt o romantica incurabila.
Tocmai n-am spus asta, right? :-D

Si totusi reusesc sa ma concentrez o clipa la persoanele care-si pierd timpul intrebandu-ma lucruri absurde in relaxarea mea si arunc un quote - "Chill out", incet, cu un zambet plictisit in coltul gurii. De fapt, printre cele mai "pe bune" zambete ale mele.
Pentru ca asta e un impuls de moment intr-o seara in care stiu doar ca ma simt cat se poate de bine, in care nu ma gandesc la nimic si la nimeni. Nu-mi cere nimeni sa fiu realista, sa-i dau un raspuns imposibil dar mult asteptat sau sa fac pe zapacita.
Acum sunt in stare doar sa simt totul in jurul meu si stiu ca nu trebuie sa-mi revin repede, sa ma intorc cu picioarele pe pamant, s-o dau in rasete nebune si pasi grabiti, agitatie.

Sau nu mai stiu nimic. Trebuie doar sa trag cat mai mult de timpul care e numai al meu acum.

5 august. Au gust zilele.

Lalala?

Candva eram in stare sa aberez mult,mult de tot. Despre orice.
Nu mai pot. Nu mai pot nici sa devin frustrata intr-un mod paranoic,dement,nici sa dramatizez ca nebuna,nici sa fac mare caz din cea mai mica porcarie si s-o amplific pana la refuz.
Tu,ala care citesti,care-ti doresti mai mult de la mine,de la blogul asta,de la viata si tot ce te inconjoara,nu scriu pentru tine. Scriu pentru MINE. Nu mai am cui sa dedic,nimic.

Pentru ca am impresia ca m-am schimbat prea mult si-mi e dor de mine. De vechea mea hilara persoana.
Sunt plictisita,foarte plictisita,cat se poate de plictisita,in timp ce-mi amintesc ca asta era ceea ce uram cel mai mult pe lume. Plictiseala.

Eu nu sunt cea cu zambet fals si fortat pe buze, nu sunt cea care-si taraie pasii si privirea obligata. Nu MAI sunt cea care dramatizeaza sau face pe victima.
Dar...numai in postura asta pot sa mai scriu ceva. Sa fac ceva constructiv. Ca sa nu ma mai intrebe oamenii care *apreciaza* ceea ce e scris din suflet,de ce postez atat de rar.
Pentru ca...atunci cand sunt eu de acum,fata vesela forever n ever,nu.s in stare sa mai fac ceva in afara de...a trai,de a simti fiecare moment. Sunt fata care rade din suflet, care se simte bine din fiecare nimic al vietii si care nu-si mai lasa ragaz nici macar sa gandeasca profund. Am inceput sa cred ca fericirea da dependenta nemotivata si iese din schema sentimentelor. E undeva pe afara.

Poate lumea din jur ma percepe mult mai simpatica asa, just happy and...happy, dar pentru mine inca exista fragmentul ala pe care nu pot sa-l las deoparte.
Postura de drama queen! :-))
Da,asta e un ras din suflet.
Am ramas imprevizibila si variabila. Si SICK, sa nu uit. Daca-mi pierd si asta sunt surely soooo fuckin' dead.

Si uite ca acum am mai sucit si invartit o aberatie. Daca tu,ala care tocmai citesti,nu intelegi nimic din tot ce am scris eu aici,e de bine. De foarte bine. Inseamna ca poate nu ma pierd cu totul.

"Hey,i'm about to screw you over,big time." Care-oi mai fi si tu.
Am inceput ironic,termin ironic.

Drama queen!