Dammit!

Oh my fuckin'Gosh.
Atat.
=D

Acum serios. Nu mai stiu pe ce lume sunt.
Pur si simplu nu mai stiu!
E...ciudat. Deja ma satur de cate ori spun chestia asta. Da'tot e mai mult decat ciudat.

Ma obisnuiesc fara sa-mi dau seama cu viata schimbata si...inca se schimba si oricum nu va inceta niciodata. Si mi se pare in continuare ca pierd timpul,ca...trece doar,si degeaba de fiecare data.

Pana la urma cred ca ciudata sunt doar eu. Si nu sunt prima care spune asta,atunci cand se simte in situatie. De fapt,cred ca toti au cel putin un moment de genul in viata.

Adica...se schimba atatea in jur. Multe.
Nici nu mai stiu cine sunt.
Ba da...stiu...cine sunt nu voi uita niciodata,asa e. Foarte bine,atunci uit sa fiu eu. Si nu-mi place asta...

Doar ca...dammit,again! Nu stiu...atunci cand sunt eu,de fiecare data se gaseste ceva care sa-mi dea in cap cu un repros...cu ceva ce nici macar nu-mi dau seama ca am facut. Si culmea e ca si eu reactionez la fel cu cei din jur.
Asa ca...deja nu mai am ce sa comentez cand vine vorba de tot ce tine de fals si de ipocrizie. Pe bune. Desi puteam sa jur ca pur si simplu nu suport chestia asta,parca ne urmareste din toate partile. Pe toti.

Si cum sa nu-ti vina sa turbezi cand incerci sa faci tot posibilul sa fie bine,te comporti exact ca tine in ansamblu si-n devenire si-n...tot!...si intr-un final auzi asaaa,din senin,ca "vai ce prefacuta esti. hai,taci,ca oricum nu-ti pasa." ?!
Si dupa ce ai simtit ca mai ai putin si intri in depresie si criza pentru ca te consumi prea mult.
?!

Normal...intr-un final ai prefera sa pleci undeva,sa uiti de tot si de toate,sa stii ca poti fi tu fara sa te condamne nimeni si in acelasi timp sa te prefaci pana la extreme pentru ca oricum nu faci rau nimanui si nu schimbi nimic...
Ai prefera. Ar fi mai bine.
Si eu as prefera.

Dar...asa nu merge.
Pentru ca toti suntem prinsi in aceeasi lume. Nu e buna,nu...chiar deloc.
Insa ce poti sa mai spui in afara de *asta e!*?

Ma oftic! Da...ma oftic...pentru ca am crezut ca fac atatea...am crezut ca poate e bine,ca poate merge asa...ca poate nu eu sunt vinovata...si asa e intotdeauna...
Dar n-a mers...cum poate imi dau seama ca nu merge niciodata...

Si nu va merge niciodata. Pentru ca traim in aceeasi lume idioata care devine perfecta din cand in cand. Si in care ajungem sa avem nevoie sa ne prefacem,sa fim orice altceva in afara de *noi*.

Asta e!
:|

Mi-e dor.

Amintiri.

Pana si dintr-o poza veche,pana si dintr-o imagine pe un ecran aburit,pana si dintr-o carte rupta ce a fost rasfoita de o mie de ori si inca mai asteapta prafuita intr-un colt,pana si...din cauza a ceva ce nu cunosteam pana ieri sau pana acum o clipa.
Pentru ca totul iti trezeste memorii. Si...e usor sa cazi in retrospectiva...

Mi-e dor de inocenta.
Mi-e dor de anii trecuti.
Mi-e dor de naivitate si timiditate.
Mi-e dor de teama infantila.
Mi-e dor de neincrederea fata de lumea care e altfel.
Mi-e dor de fericire...

Mi-e dor de o zi de vara calma si innorata.

Mi-e dor de un colt de barca din lemn vechi uitata pe un mal pierdut.

Mi-e dor de nisipul de-abia incalzit de un soare de dimineata.

Mi-e dor de linistea pustiului.

Mi-e dor de sunetul marii.

Mi-e dor de ecoul verii.

Mi-e dor de ploaie.




Mi-e dor de zapada.

Mi-e dor de o zi de iarna in care inghetam,paradoxal incalzindu-ma un zambet.

Mi-e dor de muzica,de iarna in simfonii.

Mi-e dor sa cant.

Mi-e dor de copacii care tremura sub o adiere rece.

Mi-e dor de scurte clipe de singuratate.

Mi-e dor de cerul alb.






Mi-e dor de frig.

Mi-e dor sa ma simt libera.

Mi-e dor de risc si provocare.

Mi-e dor sa merg cu ochii inchisi pe marginea vietii si sa zambesc la fiecare esec,sa ma apese usoara teama de a nu cadea in gol,sa privesc printre pleoapele intredeschise cum ajung spre ce mi-am dorit,spre ce...merit...




Mi-e dor sa ma pierd printre ganduri,foi si cerneala.

Mi-e dor de sentimente.

Mi-e dor de confesiuni adanci.

Mi-e dor sa stiu ca nimeni nu va intelege complet ceea ce cunosc doar eu.

Mi-e dor sa uit cum trece timpul.

Mi-e dor sa stiu ca ma inalt din ce in ce mai mult.

Mi-e dor sa scriu fara sa-mi pese de realitate sau logica.

Mi-e dor sa ma simt in siguranta in lumea mea.




Mi-e dor de apus.

Mi-e dor de leagane si de rasete.

Mi-e dor de culorile stranii de pretutindeni.

Mi-e dor de o imbratisare calda.

Mi-e dor de un sarut profund.

Mi-e dor de incredere.

Mi-e dor de iubire...

Mi-e dor sa simt.

Mi-e dor sa visez.

Mi-e dor sa am puterea de a zambi cu adevarat.

Mi-e dor sa regret inconstient si sa-mi dau seama intr-un final ca nu am ce regreta.

Mi-e dor sa-mi stearga cineva lacrimile.

Mi-e dor sa deschid noi porti si sa urc spre etern.

Mi-e dor sa traversez o lume intreaga,stiind ca pe un drum final este cineva care ma asteapta,cineva care mi-a simtit lipsa.

Mi-e dor sa am cu cine sa vorbesc fara oprire,sa am in bratele cui sa ma refugiez si alaturi de cine sa ma simt in siguranta.

Mi-e dor sa nu-mi pese ce fac atat timp cat sunt cu cine simt ca imi doresc.

Mi-e dor sa uit de realitate si sa-mi urmez orbeste sentimentele.

Mi-e dor de emotia unui nou inceput.

Mi-e dor de soarele dupa furtuna.

Mi-e dor sa-mi spuna cineva ca ii pare rau si ca nu vrea sa ma piarda.

Mi-e dor sa aud un *Te iubesc* spus din suflet.

Mi-e dor sa-mi zica cineva ca totul va fi bine.



Daca pozele ar vorbi,amintirile ar fi vii...

Mi-e dor!

Hey!

Sunt doar eu,aici?
Doar eu am scris tot,aici?

Dammit! Cat pot dramatiza. :))
Cat pot..dramatiza sincer,cat pot simti.:|

Nu credeam niciodata in extremele definitorii. Asta e. Trebuia sa-mi demonstrez odata si odata ca sunt o extremista incurabila.
Si ce daca fac gafe? Imi iese mie ceva din urma.

Ma bucur ca oscilez. Ma bucur ca acum am motive pentru o viata poate chiar neobisnuit de fericita. Ma bucur ca am simtit si ceva la o extrema mai slaba,anterior.
Imi raman niste amintiri din cuvinte trecute absent pe niste pagini din urma al unui blog. Inca e intitulat *Wake me up when it ends...* si asa va ramane.
Din riscuri rezulta viata. Si imi dau seama ca-mi traiesc riscurile in sentimente. Asa fac mereu. Gresit,bineinteles.
Dar se accepta,pentru ca..sunt eu. Era de inteles. :))

Da,chiar am puterea sa rad,si am avut-o mereu. Insa nu intotdeauna a fost profund sincera. Acum..chiar e. Da,am motive sa ma simt bine!

Ce daca m-am saturat de oameni prosti si o jumatate de lume absurda? Am altele in jur,care compenseaza mai bine decat as fi crezut. Ce daca m-am saturat de monotonie? O intamplare putin notata *altfel* schimba destule. Momente de impas? Imi fac viata mai clara.

Optimism. Ma defineste,and i mean it.

Cum ziceam,pentru ca sunt eu. Si nu voi schimba niciodata asta.

Inconstienta

Asa e!

Reinvie dintr-un parfum strain,ce e din ce in ce mai aproape. Si cunoscut. Si totusi doar un strain!
Si ma simt din nou inconstienta,din nou orice mai mult decat eu...

Pentru ca timpul a trecut si s-au plimbat incet multe,pe o sarma ce nu e a mea,de mult...de mult am pierdut'o,de mult am uitat sa incerc sa o regasesc. Si asta doar pentru ca am cautat ceva nou.

Si am gasit,dar m-am pierdut usor...m-am pierdut dintr-un parfum al diminetii,al primaverii incete,al...soarelui ce se ridica usor pe cer in fiecare zi. Si uita sa plece...si parfumul,si soarele,si primavara,pana si intr-o noapte senina,o noapte...moarta.
Care va invia in curand. Pentru ca moartea dintr-o viata nu e noapte,iar noaptea unei primaveri nu e moarte. De ce? Nu stiu.
E doar o alta intrebare stupida adunata cu celelalte obisnuite,pe care le primesc,le pun,le tin minte si mi le las acolo,in gand,pentru cand va fi nevoie,pentru cand.. voi fi din nou secata,de orice,de sentimente si iluzii,de idei si dorinte,cand imi voi pierde sarma ce devine incert plastic in echilibru. Dar pana atunci mai e mult...si eu inca imi doresc sa raman prinsa intr-un prezent continuu. Sa...nu se termine!

Si totusi o alta viata nu ramane stupida. O alta.
E altceva. E ca atunci,dar e altceva.

Revin din nou la ce simt,la ce gandesc,la cum imi doresc...
Si e bine,mai bine decat credeam!
Apoi simt din nou un parfum...si incerc sa-mi amintesc cum sa respir. E greu. Doar atat.


Si daca'mi asculti in continuare speranta,voi visa din nou cu ochii deschisi,asa cum numai eu pot.
Si primavara va ramane. Pe langa notiunea timpului pierduta de mult,pe langa un albastru clar,pe langa un trecut ce se desprinde incet din amintirea arsa.

[pana si flacara s-a facut scrum. memorie. ]

Va ramane,pe langa o iluzie ce devine dorinta si implinire.
Sunt inconstienta,poate. Pentru ca simt,pentru ca sunt fericita,pentru ca sunt eu.
Pe langa paradox,totusi...cunosc...