Mi`am amintit.
Stateam intinsa la un nivel destul de ridicat in compartiment,intr`un tren uitat de lume. "Directia Arad - Constanta,plecarea la ora 19.00",sosire 10.00 dimineata,desi n`as zice ca asta mai conteaza.
Liniste si o lumina care imi batea fix in ochi. Ma uitasem cu ceva timp in urma la ceas,arata vreo 3. Noaptea. Dupa cateva zile in care am uitat de noi ca oameni care mai dorm din cand in cand (what for,cand esti departe de casa si te poti distra la fiecare pas?),ne puteam numi cu totul franti. Poate totusi celorlalti nu le placea sa mearga cu trenul la fel de mult ca mie,ca un plus in explicatia de-ce-doarme-toata-lumea.
N`aveam altceva mai bun de facut.Trebuia sa privesc fiecare colt la care puteam ajunge si sa ma gandesc aiurea,la orice imi trecea prin minte. Orice prostie,orice tampenie care...poate conta macar un pic. Atunci cel putin conta.
La ora aia tarzie,filozofiile mele despre viata luau proportii. Mi`am scos telefonul si am incercat sa scriu ceva,era singurul "caiet de schite" la indemana. Am scris,am scris,am scris...eram absenta. Scriam un gand de moment,pe care nu`l constientizam indeajuns,cel putin asa am observat apoi. Am dat sa salvez... "Memory full",mesaj pierdut.
"Si totusi ce`am scris mai devreme?" Am incercat sa`mi amintesc,dar n`aveam nici cea mai vaga idee. Stiam la ce ma gandisem,insa cuvintele nu se mai legau intre ele ca inainte,nu reuseam sa`i dau un sens cum o facusem prima data.
E o alta dovada,un alt motiv pentru care sunt capabila sa spun ca fiecare moment trebuie trait si simtit asa cum e,pentru ca amintirile nu raman intotdeauna intacte. Poate chiar le pastrezi pentru tine si nici nu`ti dai seama cate intrebari si nedumeriri ajungi sa ai,de`a lungul timpului. Si cate pierzi. Daca te gandesti mai bine,ti`ai fi dorit sa`ti amintesti cu mai multe detalii. Oricine ai fi. Even your emotions have an echo in so much space.
"Nu mai stiu exact" e o propozitie care ne bantuie anytime/anywhere,right?
Si sa nu mai regret ce am facut candva,in niciun moment. Poate chiar toate au un curs...si poate chiar se ajunge la acelasi punct in mai multe feluri. Si poate as fi facut mai multe greseli decat pana acum daca as fi ales alte cai. Alte intrebari,alte amintiri...
Adica,doar priveste la cate ganduri se poate ajunge de la un simplu "am vrut sa scriu ceva."
Dar vreau sa`mi amintesc ce am gandit atunci...Doar asa...
Usa de la compartiment se deschidea si se inchidea brusc. Exact asa ma simteam si eu,cu toate intamplarile mele. "Nu`mi vine sa cred ca deja ne intoarcem acasa. Ca...a trecut totul atat de repede."
Pana la urma,ma simt ca si cand tot ce`am facut acum o saptamana s`a intamplat de fapt cu o zi in urma. Intotdeauna.
Si apoi...se pierde...incet. Paradoxal,as spune. Se aduna prea multe intr-o simpla zi,intr`un mic moment din intreaga viata,si se risipesc una cate una,la fel de repede. Asa privesc in urma cu un sentiment de indoiala,un "asa...sau...altfel?" soptit usor. Ca sa ajunga sa se indeparteze mult,mult si sa nu mai gasesc nimic la locul lui in timp si in trecut. Asa cum desfac piesele unui puzzle de-abia format,cum sparg un pahar care a stat la locul lui ani de zile,intr-o singura clipa,cum straluceste brusc soarele si toata lumea uita ploaia de ieri,cum...dupa o zi calma de duminica te enervezi pe "iarasi luni..." si iti privesti timpul liber departe. Asa cum termini o tigara si aprinzi mecanic alta,uitand de cele din urma. Asa cum stergi o fotografie si iti uiti zambetul din urma ei.
"E o lege a firii..." pe care nu vreau s`o inteleg. Si nu pot sa decid daca imi convine asa.
Mi`am amintit. Dar nu...la fel ca atunci.
Ce spuneam?
