Par blond si buze arse de soare.
Sau nici atat. Oglinda-n lumini artificiale ii da reflexii satene, iar vantul ii mai lasa din cand in cand buzele-n pace. Si-i e dor de vara si de mare, chiar daca ajunge zi de zi la doar o adiere distanta.
Are 16 ani de-abia impliniti si viseaza. Nici ea nu stie la ce, dar viseaza.
Vrea ochii verzi, parul roscat si cret, poate si sa fie putin mai inalta. Vrea tot ce n-are, intotdeauna.
Si totusi zambeste cand i se spune ca e frumoasa.
Si rade mult, poate fara motiv, poate absurd. Abereaza si se simte bine. Alteori n-are chef sau nu vrea nimic, si atunci nu e inteleasa. "Ce-ai patit?" si nu poate decat sa dea din umeri. Uneori e prea serioasa.
A uitat de mult ce-nseamna "timp". Vrea doar sa traiasca.
Stie sa minta, sa ascunda, sa aiureasca. Si totusi nu-i place. Stie sa para naiva. Stie sa influenteze persoane.
Da sanse si iarta chiar daca se simte neindreptatita. Isi scoate si ghearele din cand in cand, si atunci intra in razboi totul din jurul sau. Dar se termina repede si ii trece repede, sau cel putin se chinuie.
Raspunde in sictir si se rasteste la persoanele care o enerveaza. Uneori isi cere scuze. Uneori e prea impulsiva si-i mai pare rau. Din cand in cand e draguta si politicoasa, dar doar pentru ca asa simte nevoia. Niciodata fortat, niciodata fals. Nu vrea.
Crede ca stie ce vrea sa faca in viata, dar n-are idee. Se va razgandi de 10 ori si inca pe-atat.
Nu asculta orice tip de muzica si are mereu ceva de comentat cand vine vorba de o carte, de un film sau de un tablou. Si totusi nu traieste fara arta. Plange la scene dramatice si la melodii care-i trezesc amintiri.
Isi urmeaza impulsuri de moment, se imbraca si pleaca, dispare din senin. Cand se gandeste prea mult devine incerta, si deci prefera sa nu astepte sa i se spuna de doua ori.
Cauta innebunita prilej de distractie, de evadare, din cand in cand, iar alteori se simte doar cuminte.
De multe ori pierde vremea aiurea.
Bea cafea dulce si tare la miezul noptii si canta pe strada. Intarzie la ore si atunci cand se intalneste cu cineva. Adora sa mearga cu trenul si sa se uite printre gene la apusul soarelui.
II place ploaia, iubeste furtunile, pastreaza petale uscate si rescrie citate care o amuza sau o impresioneaza. E fascinata de pian si de chitara.
Se avanta in valuri la plaja, coboara pe stanci, urca munti, vrea sa sara cu parasuta si isi doreste enorm un prieten cu motor, dar ii e frica de albine si de caini care nu dau din coada, blanzi, la zambetul ei.
In momente de cumpana, cand tremura din toate incheieturile, zambeste si-si aminteste ca poate sa faca orice-si propune.
Simte tot ce se poate simti, mereu.
Uneori se amageste singura. Uneori s-ar agata si cu dintii de oameni, in alte momente ii lasa sa plece si sa nu se mai intoarca.
Nu accepta ordine fara argumente, nu accepta restrictii. Nu tace daca stie ca are dreptate. Pierde nopti intregi filozofand cu diversi prieteni pe-aceeasi lungime de unda, alteori n-are chef si nu raspunde.
Se joaca mereu cu focul, se arunca din risc in risc, se arde, se potoleste si o ia de la capat.
"Te lasi de fumat dupa ce afli ca ai cancer. Exact asta faci cu viata ta."
Si ce daca? O sa se invete minte candva. A tot invatat din greseli, de ce sa nu continue asa?
Si uneori nu-i place cum ii sta cu tigara in gura, la o halba de bere printre nori de fum. Sau cu lacrimi in ochi, enervata peste masura. Sau prea machiata, sau pe tocuri, sau intr-o rochie de seara. Sau prea calma, prea indiferenta, prea orgolioasa. Uneori. Si alteori ar da orice sa se vada in posturi asemanatoare, ca sa fie sigura ca nu s-a pierdut undeva departe, printre vorbe si ironii de care se loveste pas cu pas. Pentru ca se schimba neincetat, treapta cu treapta, dar ramane la fel de nehotarata si de imprevizibila. Trece demna peste critici, reuseste sa se prefaca neafectata, sustine ca e egoista cand de fapt a uitat intotdeauna sa-i pese de ea insasi.
Nu mai tine minte unde urca, dar stie ca o sa ajunga candva unde trebuie.
E mereu in cautare de sine. Mereu vrea altceva. Niciodata nu gaseste, pentru ca inainte sa ajunga intr-un punct si-a schimbat deja tinta. De fapt le gaseste pe toate, dar nu-si da seama, si de cele mai multe ori nu apreciaza. Din cand in cand nu-si afla pur si simplu locul, si nu stie daca mai are asa ceva in lume.
"Ar trebui sa-mi multumesti." Ar trebui. Cui?
Nu regreta nimic, doar se oftica, se alinta, isi plange de mila. Se lasa descurajata.
Nu mai stie ce merita si ce nu, dar nu-i pasa. Si-i e intotdeauna dor.
Isi revine, se enerveaza pe ea insasi, apoi isi ridica moralul.
Si crede ca nu se cunoaste indeajuns in timp ce nu reuseste sa se opreasca din scris lucruri despre EA.
"Ai incredere in tine?"
"Am..."
"Nu te cred."
"La naiba, AM INCREDERE IN MINE!"
"Asa."
http://www.youtube.com/watch?v=F-4wUfZD6oc
