Lumea nu se schimba. Pana nu se lasa prada unui "grav accident", unei "boli incurabile" sau oricarei alte "catastrofe", nu se schimba.
Oricat am dori asta, oricat am crede, de fapt, oricat ne-am minti si consola singuri, oricat am promite fata de noi sau fata de altii.
Pentru ca atunci cand doar aluneci pe gheata nu te sperii intr-atat incat sa urmezi o alta cale, nu? Daca se intampla sa cad, o sa am o simpla vanataie care va trece in timp. O urma. O voi face sa treaca, imi voi repara greseala. Asta nu inseamna ca nu pot sa-mi continui linistita drumul si poate, doar POATE, sa am mai multa grija.
Asta uit, asta uit mereu, chiar si dupa ce promit ca o sa tin minte. Sunt aiurita, mai putin stapana realist pe situatii fata de cum credeam si pur si simplu... dupa un timp uit sa am grija. Ma pierd cu totul in viata mea "imbecila" sau "fascinanta", dupa caz. Am fost facuta sa SIMT, la urma urmei, la naiba, nu-mi pare rau pentru asta.
Nu credem in avertismente. Nu crezi in avertismente. Nu cred in avertismente.
"Asa a fost sa fie." Nici in asta nu cred. Dar uneori, evident, ma ascund dupa umar ca orice copil, in spatele unor scuze penibile, injuste, prea simple pentru noi. Atunci as face orice ca sa-mi tin aproape persoana fata de care am gresit cumva, caut motive, ma disculp, imi incalc principii si, doar dupa ce imi dau seama, vreau sa fi avut ceva mai multa incredere in mine si sa-mi fi sustinut pana la capat ideile, oricare ar fi fost ele. Pentru ca daca de la asta am pornit, ASTA E, de ce incerc sa ma ascund cumva apoi? Nu merge asa. Nici in cazul asta nu-mi amintesc sa am grija.
Nu pot sa MA schimb. Nu vreau sa ma schimb. E prea radical. Am crezut ca vreau si am incercat, am incercat sa tratez efectul, nu cauza. Pentru ca am gandit orbeste si am uitat sa fiu precauta. Cu mine, cu tine, cu altii de care-mi pasa (pentru ca fata de cei de care-mi pasa mai putin nu ma disculp nici in ruptul capului, vreodata.) Asta era esenta, la asta am avut sau am de lucrat. Da, e cazul sa repar cate ceva, dar nu sa arunc CU TOTUL anumite parti din mine, cum mi se inspira uneori. Nu-mi pasa ce mi se cere, pentru ca... asta arata multe, si e o cu totul alta poveste.
De ce nu? Asa. Pentru ca asa sunt eu. Si, implicit, daca-ti spun ca te iubesc sau ca mi-e dor de tine, e pe bune, indiferent daca este sau nu spre binele meu. Si asta pot face doar implicand intreaga mea persoana.