Huh, we born not knowing, are we born knowing all?

Nu stiu, nu stiu. Numai sa nu spunem ca nu le dam dreptate.

Cigarettes & Alcohol

(Din nou, fragmente. Vacanta.)

Cafeaua neagra si dulce de dimineata intr-un leagan care scartaie incet, sub un mar batran din care picura roua si frunze. Si urmele ploii dese de ieri, aprinsa, simtita si in cele mai ascunse colturi.
Cafeaua neagra de dimineata, cu ochi somnorosi si distrati, dupa o noapte slab dormita, o noapte de "fun" si "fun" si "fun". O noapte agitata s-ar spune, o noapte in care linistea nu mai e liniste, se rupe pe acorduri inalte si grabite.
Mecanic, imi controlez ritmic miscarile. Ploaie, soare, leagan, cafeaua dulce din care curge o picatura amara.

10 dimineata. 8 august. Din nou, au gust zilele.

P.S. "Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti
O cafea neagra voi servi, totusi.
Din mana ta,
Imi place ca tu stii s-o faci amara."

---------------------------------------------

(Seara. Nu mai au gust zilele.)

Am aflat pentru a "n" oara ca dorul e o parte din mine. Pur si simplu ma urmareste intotdeauna, oriunde, oricum.
Chiar si cand am impresia ca nu m-am atasat de intamplari sau de persoane si mai ales cand timpul cu X oameni e restrans si se termina curand, cand e absurd sa-mi fie dor, cand as putea spune usor ca nu am de ce sa-mi fie dor.
Sunt si eu absurda, pentru ca-mi e dor pe bune, cu toate astea.

Si cand totul e trecator ce fac? Raman singura cu dorul?

Patience

(Fragmente. Vacanta.)

Quote - 'Esti suparata?"
"Esti plictisita?"
"Ce s-a intamplat, ai patit ceva?"
Asta numai pentru ca am un moment in care vreau doar sa stau si sa stau si sa stau si sa ma uit la cer, la iarba sau la ploaie, sa ascult totul in jur printre acordurile calme de chitara ale muzicii mele.
De ce-ar trebui sa fiu agitata (indiferent ca e vorba de fericire,nervi sau nebunie; agitatie sa fie) cand nimic in jurul meu nu e... agitat?
Daca stau sa ma gandesc, sunt multe persoane care m-ar privi perplexe acum, pentru ca nu vreau nici sa ma plimb aiurea pe orice strada, nici sa ma distrez mai mult decat ma sustin limitele, nici macar un "tip" plus momente romantice sau o prietena cu care sa vorbesc ore in sir. E un moment in care nu vreau "altceva" indiferent de punctul la care am ajuns, spre deosebire de ce visez de obicei.
Pur si simplu nu vreau nimic. Greu de crezut, stiu destul de bine. S-ar presupune ca... nu-mi sta in fire. S-ar presupune si ca nu trebuie sa-mi dezvalui partea calma oricui si oriunde, aici si acum, dar fac un compromis. Nu e ca dubla personalitate, sunt doar diferite fatade.
La fel cum nu toata lumea poate sa vada pe bune ca sunt o romantica incurabila.
Tocmai n-am spus asta, right? :-D

Si totusi reusesc sa ma concentrez o clipa la persoanele care-si pierd timpul intrebandu-ma lucruri absurde in relaxarea mea si arunc un quote - "Chill out", incet, cu un zambet plictisit in coltul gurii. De fapt, printre cele mai "pe bune" zambete ale mele.
Pentru ca asta e un impuls de moment intr-o seara in care stiu doar ca ma simt cat se poate de bine, in care nu ma gandesc la nimic si la nimeni. Nu-mi cere nimeni sa fiu realista, sa-i dau un raspuns imposibil dar mult asteptat sau sa fac pe zapacita.
Acum sunt in stare doar sa simt totul in jurul meu si stiu ca nu trebuie sa-mi revin repede, sa ma intorc cu picioarele pe pamant, s-o dau in rasete nebune si pasi grabiti, agitatie.

Sau nu mai stiu nimic. Trebuie doar sa trag cat mai mult de timpul care e numai al meu acum.

5 august. Au gust zilele.