Impas

Am aflat de curand ce-nseamna de fapt teama, frica, ce-nseamna sa nu-ntelegi, sa nu stii, sa vrei sa treaca totul mai repede.
De-abia atunci te simti cu adevarat destul de rau, atunci cand nu vorbesti despre ce te macina, atunci cand aparent esti bine, aparent te simti fericit, chiar daca esti de fapt intr-o continua tensiune. Atunci realizezi ca de fiecare data cand te plangeai de anumite lucruri nu faceai altceva decat sa te victimizezi, pentru ca puteai.
Ce ar putea sa ma uimeasca pe mine intr-o fractiune de secunda ar fi faptul ca nu mai sunt cum ma stiam, si nu stiu daca schimbarea s-a produs pe parcurs in bine. Asta ar insemna inca un MUST pe lista mea imaginara de rezolutii.
N-o sa izbucnesc, pentru ca stiu ca e doar inceputul, stiu ca mereu fac gafe sau cel putin intru in diverse tampenii, ca o sa ma chinui sa nu-mi fortez sarma vietii in tot timpul pe care-l am in fata. Asa cum fac toti oamenii care traiesc pe bune.
Are si asta un farmec, ce mai ramane de spus?!
Imi iau inima in dinti si trec peste. Sau cel putin, astept sa pot face si asta.

Aberez

Nu stiu ce m-a apucat azi, poate mi-am depasit limitele, poate doar ma simt mai slaba intr-o fractiune de secunda.
Mi s-a facut dor. N-am idee de ce anume.
Si nici macar nu ploua.

O sa ma duc sa alerg pe strazi, sa ma pierd prin lume.

Memento

Au.
Imi rasuna in minte zgomotul ceasului de pe hol, la care ma uitam confuza cu 10 minute in urma.


Am amintiri.
N-am amintiri.
Nu-s romantica, nu-s dramatica, nu mai sunt melancolica in memoriile mele.
N-am facut nimic vara asta.
Da, asta e, asta ma macina. Nimic. Nu-i adevarat. N-am dreptate.

Ceva mi-a schimbat o parte din viata, ceva langa care ma simt bine si acum. Am pierdut timpul cu cineva, pentru cineva. Poate m-am apropiat mai mult de mine.
Respir intrerupt.
Stiu ce-am patit. Iubesc. Mi-e dor. De altfel, sunt fericita.
Nu stiu ce urmeaza.

O sa-mi amintesc intr-o dimineata geroasa si monotona de iarna ca *odinioara*-mi era frica de septembrie si de gandurile mele.

Rolling in the deep

Ti-am zis ca iubesc furtuna, cu o privire fascinata si entuziasmata. Ai ras, te-ai inchinat in aer dandu-ti ochii peste cap voit si m-ai apucat de obraji ca pe un copil care nu stie ce vorbeste sau care e prea serios pentru viata de acum. M-ai strans la piept si m-am chinuit sa respir, inhalam aburi de parfum si de piele alba. Mi-am infipt gherutele rosii in umarul tau. Aparusem bronzata, cu palaria de paie pe care nu aveam de gand sa ti-o inapoiez prea curand si m-ai privit cum faci mereu cand te simti bine. Cand ti-e dor de mine chiar daca sunt la 3 pasi distanta sau cand te gandesti nostalgic ca poate ma iubesti. Si nu stii cum ai ajuns asa, dar nu vrei sa ma dai la o parte. Nu vreau sa ma dai la o parte. Nu vreau sa ma dau la o parte. Indiferent ce visez.
A inceput sa ploua, sa ploua, sa ploua. Te-ai ghemuit in bratele mele si m-ai lasat sa ma uit si pe mine acolo, sa ma pierd. Sa zambesc prostesc si stramb si sa visez aiurea, departe, de parca ar fi ceva crud pentru mine. Sa adorm si sa tresar, sa-mi fie cald, sa-mi simt ochii umezi inutil. Sa fredonez intruna o melodie si sa-mi amintesc ca n-avem una a noastra, ca n-am gasit-o, ca nu stim care e. "Avem local, avem zi, avem tablou. Melodie?" Si anotimp, si vreme, si cuvant, si piesa de teatru? Prea siropos. Asa e.
Am alergat, alunecand prin apa. Nu stiu cat timp a trecut, nu stiu cat va mai trece. Nu stiu daca scriu de acasa, de langa o ceasca de cafea dulce, de langa o tigara arsa pe sfert sau dintr-un autobuz jegos, uitat de vreme. Nu stiu ce scriu si de ce. Nu stiu ce-nseamna "nu stiu". Nu stiu cand o sa am ce n-am sau cand o sa pierd ce-am gasit.
E miezul noptii, imi ascund jumatate din par in vopsea decolorata si incerc sa privesc oglinda in sens invers. Aud un tren sufocat in departare, o singura stea clipeste pe cer.

O sa-mi spun mai tarziu la ce concluzie am ajuns.

And what about me, now?

Par blond si buze arse de soare.
Sau nici atat. Oglinda-n lumini artificiale ii da reflexii satene, iar vantul ii mai lasa din cand in cand buzele-n pace. Si-i e dor de vara si de mare, chiar daca ajunge zi de zi la doar o adiere distanta.
Are 16 ani de-abia impliniti si viseaza. Nici ea nu stie la ce, dar viseaza.
Vrea ochii verzi, parul roscat si cret, poate si sa fie putin mai inalta. Vrea tot ce n-are, intotdeauna.
Si totusi zambeste cand i se spune ca e frumoasa.
Si rade mult, poate fara motiv, poate absurd. Abereaza si se simte bine. Alteori n-are chef sau nu vrea nimic, si atunci nu e inteleasa. "Ce-ai patit?" si nu poate decat sa dea din umeri. Uneori e prea serioasa.
A uitat de mult ce-nseamna "timp". Vrea doar sa traiasca.
Stie sa minta, sa ascunda, sa aiureasca. Si totusi nu-i place. Stie sa para naiva. Stie sa influenteze persoane.
Da sanse si iarta chiar daca se simte neindreptatita. Isi scoate si ghearele din cand in cand, si atunci intra in razboi totul din jurul sau. Dar se termina repede si ii trece repede, sau cel putin se chinuie.
Raspunde in sictir si se rasteste la persoanele care o enerveaza. Uneori isi cere scuze. Uneori e prea impulsiva si-i mai pare rau. Din cand in cand e draguta si politicoasa, dar doar pentru ca asa simte nevoia. Niciodata fortat, niciodata fals. Nu vrea.
Crede ca stie ce vrea sa faca in viata, dar n-are idee. Se va razgandi de 10 ori si inca pe-atat.

Nu asculta orice tip de muzica si are mereu ceva de comentat cand vine vorba de o carte, de un film sau de un tablou. Si totusi nu traieste fara arta. Plange la scene dramatice si la melodii care-i trezesc amintiri.
Isi urmeaza impulsuri de moment, se imbraca si pleaca, dispare din senin. Cand se gandeste prea mult devine incerta, si deci prefera sa nu astepte sa i se spuna de doua ori.
Cauta innebunita prilej de distractie, de evadare, din cand in cand, iar alteori se simte doar cuminte.
De multe ori pierde vremea aiurea.

Bea cafea dulce si tare la miezul noptii si canta pe strada. Intarzie la ore si atunci cand se intalneste cu cineva. Adora sa mearga cu trenul si sa se uite printre gene la apusul soarelui.
II place ploaia, iubeste furtunile, pastreaza petale uscate si rescrie citate care o amuza sau o impresioneaza. E fascinata de pian si de chitara.
Se avanta in valuri la plaja, coboara pe stanci, urca munti, vrea sa sara cu parasuta si isi doreste enorm un prieten cu motor, dar ii e frica de albine si de caini care nu dau din coada, blanzi, la zambetul ei.
In momente de cumpana, cand tremura din toate incheieturile, zambeste si-si aminteste ca poate sa faca orice-si propune.
Simte tot ce se poate simti, mereu.
Uneori se amageste singura. Uneori s-ar agata si cu dintii de oameni, in alte momente ii lasa sa plece si sa nu se mai intoarca.
Nu accepta ordine fara argumente, nu accepta restrictii. Nu tace daca stie ca are dreptate. Pierde nopti intregi filozofand cu diversi prieteni pe-aceeasi lungime de unda, alteori n-are chef si nu raspunde.
Se joaca mereu cu focul, se arunca din risc in risc, se arde, se potoleste si o ia de la capat.
"Te lasi de fumat dupa ce afli ca ai cancer. Exact asta faci cu viata ta."
Si ce daca? O sa se invete minte candva. A tot invatat din greseli, de ce sa nu continue asa?

Si uneori nu-i place cum ii sta cu tigara in gura, la o halba de bere printre nori de fum. Sau cu lacrimi in ochi, enervata peste masura. Sau prea machiata, sau pe tocuri, sau intr-o rochie de seara. Sau prea calma, prea indiferenta, prea orgolioasa. Uneori. Si alteori ar da orice sa se vada in posturi asemanatoare, ca sa fie sigura ca nu s-a pierdut undeva departe, printre vorbe si ironii de care se loveste pas cu pas. Pentru ca se schimba neincetat, treapta cu treapta, dar ramane la fel de nehotarata si de imprevizibila. Trece demna peste critici, reuseste sa se prefaca neafectata, sustine ca e egoista cand de fapt a uitat intotdeauna sa-i pese de ea insasi.
Nu mai tine minte unde urca, dar stie ca o sa ajunga candva unde trebuie.
E mereu in cautare de sine. Mereu vrea altceva. Niciodata nu gaseste, pentru ca inainte sa ajunga intr-un punct si-a schimbat deja tinta. De fapt le gaseste pe toate, dar nu-si da seama, si de cele mai multe ori nu apreciaza. Din cand in cand nu-si afla pur si simplu locul, si nu stie daca mai are asa ceva in lume.
"Ar trebui sa-mi multumesti." Ar trebui. Cui?
Nu regreta nimic, doar se oftica, se alinta, isi plange de mila. Se lasa descurajata.
Nu mai stie ce merita si ce nu, dar nu-i pasa. Si-i e intotdeauna dor.
Isi revine, se enerveaza pe ea insasi, apoi isi ridica moralul.
Si crede ca nu se cunoaste indeajuns in timp ce nu reuseste sa se opreasca din scris lucruri despre EA.
"Ai incredere in tine?"
"Am..."
"Nu te cred."
"La naiba, AM INCREDERE IN MINE!"
"Asa."

http://www.youtube.com/watch?v=F-4wUfZD6oc

Like i was

Mi-a luat ceva timp sa-mi amintesc adresa de mail cu care m-am inregistrat aici. Si parola.
Nu conteaza ca de cand ma stiu, sau mai bine zis de cand imi cunosc mintea aiurita, am aceeasi parola peste tot, absolut peste tot. Dar acea "aceeasi parola" se mai schimba in cazuri extreme...
Si blogul meu dintr-o toamna tarzie de acum vreo 3 ani, toamna in care mi-am zis "Vreau sa scriu. Ce vreau sa scriu? Imi fac blog. Vreau sa-mi fac blog." a cam ramas in urma.
Uite, pana si acum... M-am chinuit sa-mi aduc aminte totul fara niciun scop, si stiind ca n-am inspiratie, ca nu-s in stare, ca NU STIU, la naiba! (paranteza.), am inceput totusi sa tastez. Aiureli.
Nu vreau sa termin cu aiurelile. Nu vreau sa termin cu mine. Am luat o pauza de la tot ce inseamna EU. Si nu stiu cum...
Am revenit la ceva dorinte, si viata mea se invarte in jurul a ceva care ma linisteste si ma face sa ma simt bine. As putea chiar sa spun ca sunt impacata momentan, desi e atat de impropriu si atipic pentru mine. Da, recunosc ca sunt vesnic nemultumita si sucita si nehotarata S.A.M.D, dar...acum e bine.
Pe MINE in schimb nu stiu daca m-am REgasit, si daca ma voi putea regasi vreodata. Eram in cautare intr-un timp... desi o cautare pasiva, pentru ca adevarul e ca nu m-am strofocat sa redevin ce eram. Sa nu ma condamn, acum... nu mai stiu exact de unde am plecat.
Ideea e ca m-am schimbat. Si poate...tocmai de aceea nu-s in stare sa ma REgasesc. N-am de unde sa ma iau, efectiv. Eram... acum sunt, in continuare, dar altfel.
Si acum mi-e dor, si acum iubesc, si acum disper, si acum rad... dar altfel. Pe o parte implinit, pe o parte in aer, pe o parte in speranta... pe cate parti?

Eric Clapton - Layla(unplugged)

Asculta mai multe audio diverse



Nu stiu de ce pun melodia asta acum, aici. N-am nici cea mai vaga idee daca are vreo legatura cu ceva. Vreau sa ma cheme Layla. Mai am putin si bat din picior si ma matai pentru ca n-am o melodie dedicata asa zis *trup si suflet*.
O sa.. ma gandesc ca ma cheama Layla. Am ajuns la concluzia ca de melancolie din cand in cand inca nu scap. Dar...o privesc si o accept cu zambetul pe buze.

Acum zambesc pentru ca reusesc sa postez inca o aiureala, pe viitor necitita de nimeni, pentru ca niciodata nu mi-am batut capul sa caut cititori sau sa-mi promovez blogul pe undeva. Adica...pentru ce? Oricum scriu doar si doar pentru mine. Ca sa ma simt eu...impacata?! in primul rand.

Astept sa-mi sune telefonul. Mi-e dor...dar, cum ziceam, cu zambetul pe buze.